Printre principalele operatiuni de intretinere a gazonului unde amintim tunderea, irigarea, tăvălugirea si fertilizarea, incadram si operatiunea de aerare.

     In ce consta aerarea?

     Mai pe intelesul tuturor, procesul are la baza crearea de canale in gazon astfel incat aerul si apa sa patrunda in sol pana la radacinile gazonului. Aceasta operatiune se poate efectua atat manual, atunci cand vorbim despre portiuni mici de gazon, cat si cu ajutorul masinilor sau aparatelor specializate, in cazul portiunilor de mari dimensiuni.

 
   

     Ce se intampla cu gazonul daca aceasta operatiune nu este efectuata la timp?

     Terenurile gazonate reprezinta locurile unde mergem sa ne plimbam, sa facem sport sau sa urmarim competitii sportive (fotbal european, rugby, tenis pe iarba, golf). Pentru aceste sporturi calitatea suprafetei de joc are o importanta din ce in ce mai mare, investindu-se in acest sens sume mari de bani, dar si timp, in intretinerea lui. In cazul terenurilor sportive unde gradul de compactare este mult mai mare, operatiunea de aerare este mai mult decat necesara, chiar obligatorie. Pe toate aceste terenuri, dar mai ales pe solurile argiloase, tasarea provocata de ploi, irigari si trafic determina progresiv colmatarea solului, iar radacinilor le este tot mai greu sa gaseasca aerul de care au nevoie, ducand astfel la moartea plantei.

 

     Cand si cum ne dam seama ca trebuie efectuata aceasta operatiune?

     Este usor sa ne dam seama atunci cand gazonul nostru are nevoie sa fie tuns, udat sau fertilizat. Mai dificil este atunci cand trebuie sa observam daca este absolut necesara aerarea solului. Este recomandat ca aerarea sa fie efectuata de doua ori pe an, de preferat primavara si toamna, fiind imediat urmata de operatiunea de scarificare. Iata cateva metode usor de aplicat care ne-ar putea ajuta nu numai sa ne dam seama daca este nevoie sa intervenim, dar ne ajuta sa o facem la timp, evitand astfel efectele neplacute pe care le-ar putea suporta gazonul nostru:

      • Introduceti o cazma la o adancime de maxim 30 cm. Daca aceasta intra cu usurinta pana la jumatate atunci inseamna ca solul nu este compactat. In cazul in care solul nu poate fi patruns de cazma, putem fi siguri ca gazonul nostru are nevoie de aerare.
      • Observati starea gazonului dupa ploaie sau după irigare. In cazul in care se necesita aerarea, acest lucru va fi indicat de faptul ca apa ramane la suprafata gazonului si nu este absorbita in totalitate.
      • Trebuie sa observam daca in timpul verii iarba creste destul de greu, iar pentru a fi mai siguri se recomanda din nou folosirea cazmalei. Se introduce in sol scotand la suprafata o mica portiune de gazon si verificandu-se radacinile acestuia. Daca radacinile au o profunzime de 10-15 cm in sol atunci inseamna ca gazonul nostru nu are nevoie de aerare, dar daca radacinile se opresc la suprafata, adica nu depasesc 2-5 cm, atunci nu ne ramane decat sa punem in aplicare aeratorul (manual sau mecanic).
      • Atentie la vegetatia uscata care depaseste mai mult de 1 cm. Poate dauna gazonului nelasand apa si aerul sa patrunda in sol.


     Chiar daca operatiunea de aerare este foarte importanta pentru gazon si necesita o atentie sporita, nu inseamna ca este o misiune imposibila si ca trebuie sa ai utilaje speciale. Sa amintim ca aerarea consta in a face gauri apropiate in gazon, operatiune pe care o putem face si cu ajutorul dintilor unei furci sau, mai bine, al unei unelte speciale numite “aerator pentru gazon".