Ce putem face cu iarba tăiată?
Pentru iubitorii de gazon există o activitate frecventă: tunderea ierbii. De la jumătate primăverii până toamna târziu, această îndeletnicire ocupă o bună parte din timp. Fie că folosești o mașină de tuns care are sac de colectare sau nu, rămâne întrebarea: ce poți face cu iarba tăiată? Suntem convinși că aproape orice element poate fi reciclat, mai ales iarba, așa că iată 9 metode prin care o poți face și tu:
1. Lasă resturile pe gazon
O alternativă bună (în anumite situații) pentru a realiza fertilizarea gazonului într-un mod natural.
Poți lăsa resturile mai mici de 2 centimetri pe gazon, mai ales dacă ai o mașină fără sac de recoltare.
Resturile se vor descompune repede, vor intra în sol și vor aduce un aport de azot binevenit.
Pe timpul verii, apa pe care o conțin capetele tăiate ale firului de iarbă va fi o bună sursă de hidratare pentru restul gazonului.
Dacă observi zone în care s-a strâns o cantitate prea mare de iarbă tăiată, redirecționeaz-o pentru a permite oxigenului și soarelui să ajungă la sol.
Dacă iarba este umedă sau ai tuns mai mult de 2 centimetri, adună toate reziduurile, astfel riști sufocarea gazonului și apariția bolilor.
În cazul în care gazonul se confruntă deja cu boli precum pătarea frunzelor, rugină sau dollar spot, curăță neapărat resturile de iarbă.
2. Mulci pentru grădină
Folosește resturile de iarbă tăiată ca mulci.
Mulciul se răspândește pe sol, la baza plantelor într-un strat subțire care va ajuta la menținerea umidității solului pentru o perioadă mai lungă de timp. Astfel plantele vor avea parte de hidratare continuă și vor fi protejate împotriva buruienilor.
Stratul de mulci nu trebuie să depășească 3 centimetri, în caz contrar te vei confrunta cu mirosul deloc plăcut al fermentării ce degajă metan.
3. Adaugă la compost
Compostul este procesul prin care deșeurile organice vegetale și animale suferă transformări chimice, fizice, biochimice și microbiene pentru a ajunge în diferite stadii de humificare. Produsul obținut prin compost poate fi folosit ca îngrășământ natural în diferite culturi de flori și leguminoase. Practic, prin compost reciclăm.
Te-ai gândit să îți faci si tu un container cu compost?
E destul de simplu și accesibil pentru oricine. În plus de asta - toate resturile de iarbă tăiată din gazon le poți adăuga la compost, iar mai târziu, ce a fost o dată iarbă poate fi un bun îngrășământ pentru grădina de legume sau pentru florile pe care le iubești.
4. Fertilizant lichid
O altă metodă prin care poți folosi resturile de iarbă este să faci o soluție lichidă pe care ulterior să o folosești ca fertilizant lichid pentru plantele din casă și de pe lângă casă. De asemenea s-a observat că soluția obținută funcționează și ca pesticid împotriva păduchilor plantelor și a speciilor de acarieni.
Ai nevoie de o găleată de 20 de litri.
Acoperă două treimi din găleata cu iarba tăiată, iar treimea rămasă umple-o cu apă.
Acoperă găleata cu o pânză de bumbac (din aceea prin care se scurge de obicei brânza) sau cu un sac de pânză. Depozitez-o undeva mai ferit de vânt pentru a evita deplasarea mirosului care se va degaja în urma fermentării, pentru 3-4 zile.
Amestecă în fiecare zi soluția. După ce timpul de fermentare s-a scurs, strecoară noua compoziție cu ajutorul unei site într-un recipient special destinat - fie din plastic sau din sticlă.
Pentru a folosi fertilizantul lichid creat, amestecă o parte din substanța fermentată cu patru părți de apă. Aplică în sol, dar și direct pe frunzele plantelor.
Repetă procedeul la 2-4 săptămâni pentru a avea cele mai bune rezultate.
5. Hrană pentru animale
Dacă nu ai tratat gazonul cu pesticide sau cu alte substanțe toxice, îl poți da de mâncare animalelor erbivore, cum ar fi capre, oi, vaci, gâște sau găini. Se vor bucura nespus să guste din iarba proaspăt tăiată.
Dacă locuiești aproape de pădure, poți lăsa la discreție o cantitate de iarbă pentru a fi servită de vreun cerb lopătar sau vreo căprioară înfometată.
Poți pune iarba la uscat pentru câteva ore. Va fi o gustare crocantă pentru iepuri.
Dacă nu deții astfel de animale în curtea ta, atunci poate ai un vecin sau un prieten care are necuvântătoare.
Toată lumea iubește snacks-urile.
6. Colorant natural
Cu toți știm ce însemnă să ai blugii pătați de la iarbă.
Dar cine privește partea plină a paharului poate folosi această calitate ”artistică” a gazonului. Desigur că va fi nevoie să folosești un mordant (substanță chimică ce fixează coloranții pe fibrele textile) pentru a ajunge la rezultatul dorit.
Pentru a obține o intensitate maximă a culorii folosește iarba tăiată imediat ce ai finalizat tunderea gazonului. Astfel clorofila va acționa la putere maximă.
Pune resturile de iarbă într-un recipient de oțel inoxidabil (o oală) și toarnă apă peste.
Amestecă din când în când conținutul, iar după câteva ore (3-4) scoate iarba din lichidul format. Adaugă un mordant peste soluție. Pune materialul textil pe care dorești să-l colorezi în recipient. Amestecă din când în când și lasă la înmuiat pentru 5-6 ore.
Poți obține nuanțe foarte cool de galben, auriu și chiar verde dacă mai adaugi vitriol albastru sau sulfat de cupru.
Dacă vrei să afli mai multe despre cum să vopsești materialele textile cu ajutorul plantelor poți deschide cartea: ”Craft of the Dyer. Colour from Plants and Lichens”. O găsești pe Amazon.
Poate fi o activitate interesantă pe care să o ai alături de prieteni sau familie. Iarba tăiată e noua culoare preferată!
7. Ajută un prieten sau întreabă publicul
Comoditatea este o trăsătură generală a oamenilor. Prietenia este o virtute, iar generozitate o calitate umană dezirabilă. De aceea dacă nu ai de gând să folosești iarba la ceva, sună un prieten care ar putea folosi deșeul tău organic. Dacă nici prietenul nu este de găsit, atunci te poți îndrepta către rețele de socializare, în grupurile pasionaților de grădinărit din orașul tău și poți întreba concetățenii dacă pot găsi un folos resturilor tale de iarbă.
8. Contactează compania de salubrizare
Reciclarea este o prioritate în Uniunea Europeană. Este o necesitate pentru a salva resursele mamei natură. În România există puține centre de recoltare, dar nu te descuraja.
Întotdeauna poți lua parte la evoluția unei comunități și te poți implica personal în astfel de proiecte demne de lăudat. Este important să asigurăm mediului înconjurător respectul cuvenit.
De aceea, chiar și banalele resturi de iarbă trebuie reciclate cumva. Urmărește activitatea companiei de salubrizare și presează administrația publică pentru a avea acest serviciu, de altfel obligatoriu și foarte benefic pentru viitorul omenirii.
9. Combustibil (fapt divers cu o tentă comică)
Dacă ai o grămadă de compost pe proprietatea ta și ai chef să mănânci o friptură în mijlocul verii fără a folosi cuptorul poți încerca această metodă veche de preparare.
Tunde gazonul și adaugă resturile în grămada de compost.
Ai răbdare până a doua zi.
În acest timp, materia începe descompunerea și eliberează căldură. În interiorul grămezii de compost temperatura poate să ajungă până la 70 de grade Celsius (asta în cazul în care grămada este are o dimensiunea potrivită și conține suficient azot, carbon și microorganisme).
Învelește (etanș) bucata de carne pe care dorești să o prepari într-o folie de aluminiu.
Sapă cu o lopată în mijlocul grămezii și pune friptura la ”cuptor”, acoperind gaura.
După 24 de ore friptura este gata și poate fi servită. Este un experiment bizar pe care îl poți realiza dacă vrei să te convingi de puterea de combustie a gazonului tău. În cazul în care nu ai timp sau nervi de așa ceva poți urmări experimentul realizat de cei de la BuzzFeed aici.
Dacă nu te-ai lămurit încă ce e mai bine să faci cu iarba tăiată, hai în comunitatea Gazonul pentru a afla părerile și experiențele celorlalți iubitori de gazon cu privire la acest subiect (și la multe altele), iar dacă vrei informații mai specifice consultă canalul nostru de youtube dedicat special pasionaților în îngrijirea gazonului.