Alternative sustenabile pentru bradul de Crăciun
În decembrie, atunci când zilele sunt scurte și din ce în ce mai friguroase, sărbătorile de iarnă se apropie, iar bradul devine subiectul principal de conversație: “Ce alegem: brad natural sau artificial?”
Dar poate un brad natural nu mai reprezintă prima opțiune pentru tine, iar despre brazii artificiali cunoști că nu sunt cea mai buna variantă pentru natură. Alternativele pe care le propunem nu doar că sunt prietenoase cu mediul, dar necesită resurse puține sau investiții minime, deoarece poți folosi ceea ce ai deja în casă. Pe scurt, sunt alternative sustenabile. În plus, nu au nevoie de spațiu mare de depozitare, astfel că pot fi folosite și în viitor.
BRAD NATURAL SAU ARTIFICIAL – CARE ESTE SUSTENABIL?
Dacă ai de ales între natural sau artificial, optează întotdeauna pentru bradul natural. Cei artificiali nu arată la fel de frumos ca plantele și elementele naturale cu ajutorul cărora poți crea decorul. Totodată, producția, materialele de fabricație și transportul lor generează cantități mari de emisii de carbon.
În plus, de cele mai multe ori, materialele din care sunt confecționați nu pot fi reciclate unde nu se vor descompune pentru foarte mult timp. Bineînțeles, dacă ai deja un brad artificial, cel mai bine este să îl depozitezi corect și să îl folosești cât mai mult timp sau să îl donezi pentru a fi reutilizat, astfel încât să eviți cât mai mult timp să ajungă la groapa de gunoi.
Cât despre brazii naturali, asigură-te că provin dintr-o pepinieră, pentru a avea garanția creșterii pentru a fi utilizat de Crăciun, dar și pentru a încuraja comerțul local. Gaseșți în articolul despre brazi câteva recomandări de specii de conifere pentru Crăciun.
ALTERNATIVE SUSTENABILE PENTRU BRADUL DE CRĂCIUN
Nu uita că simplitatea decorului va aduce o atmosferă serenă în locuință: selectează câteva culori și rezumă-te doar la elemente din această schemă cromatică.
Brad din ramuri
Ai nevoie de sfoară și câteva ramuri, pe care le poți strânge din jurul blocului sau dintr-un parc – de oriunde există arbori. Astfel, vei realiza rapid un brad care se agață pe perete, folosind doar elemente naturale.
Brăduții realizați din ramuri necesită puține resurse și costuri minime, dacă nu ai deja sfoară și este nevoie să o cumperi. Avantajele acestor brăduți includ: rapiditatea realizării, costuri mici, spațiul redus pentru instalare (se montează rapid și simplu pe perete). În același timp, se depozitează facil.
Cărți aranjate în forma unui brad
Ce ai citit pe parcursul anului? La finalul lui, cărțile citite au șansa să devină bradul sustenabil care îți va decora locuința anul acesta – există mai multe variante în care le poți așeza.
Atunci când vrei să folosești ceea ce ai deja în casă, este garantat că vei petrece sărbătorile în mod sustenabil, dar și că vei oferi o nouă întrebuințare obiectelor care te bucură pe tot parcursul anului. Integrează și cărțile preferate în decorul de sărbători, aranjându-le așa cum dorești.
Creează un terariu de Crăciun
Terariile sunt îndrăgite de către toți iubitorii de plante: sunt ușor de întreținut și reprezintă o modalitate ingenioasă de a decora tot anul. De Crăciun adaugă în jurul lui instalații de lumini și alte elemente specifice sărbătorilor de iarnă pentru a-l transforma în decor de iarnă sustenabil.
Alte idei de decor Crăciun (utilizând ceea ce ai deja acasă)
Ai o scară din lemn, plante de apartament sau ornamente de anii trecuți? Le poți integra pe toate în decorul tău sustenabil de Crăciun: plantele de apartament pot fi decorate cu instalații de lumini.
Un decor simplu, creat cu ornamente și lumini sau lumânări este de ajuns pentru a aduce spiritul sărbătorilor acasă.
Brazi din lemn natur
Brazii decorativi din lemn se găsesc în mai multe magazine online și fizice, fiind soluția ideală dacă nu ai timp să creezi unul. Aceste modele de brazi sunt durabile, se depozitează ușor și pot fi refolosiți mai mulți ani la rând. Partea bună este că nu dăunează naturii în vreun fel, iar atunci când sunt înlocuiți, lemnul poate fi refolosit pentru alte proiecte.
Chiar și o scară din lemn, pe care o folosești la treburile din jurul casei, poate devini parte din decorul de sărbători. O poți amplasa în locul în care instalai de obicei bradul, decorând-o cu ornamentele preferate. În jurul acesteia este suficient lor pentru a așeza toate cadourile pe care le-ai pregătit pentru cei dragi.
PETRECE UN CRĂCIUN SUSTENABIL - ADOPTĂ ȘI ALTE OBICEIURI PRIETENOASE CU MEDIUL
În cazul în care îți dorești să petreci sărbătorile într-un mod sustenabil, nu te rezuma doar la înlocuirea bradului cu o alternativă prietenoasă cu mediul, ci adoptă și alte obiceiuri:
Alege o alternativă sustenabilă de împachetare a cadourilor
De cele mai multe ori, hârtia de împachetat cadourile pe care o găsești cu ușurință, inclusiv în zona caselor de marcat ale magazinelor, nu poate fi reciclată. Cu cât este mai lucioasă, cu atât conține mai mult plastic.
Folosește și refolosește toată hârtia de împachetat și pungile de cadouri pe care le-ai păstrat, dar învață și despre variantele mai puțin nocive.
Acestea fie pot fi reciclate, fie reutilizate: hârtie simplă (albă sau de culoare maro), ziare, hârtie de împachetat reutilizabilă confecționată din bumbac. Unii aleg să împacheteze cu o eșarfă sau alte textile, precum șervețelele sau prosoapele de bucătărie. Astfel, o parte din cadou devine și “ambalaj”.
Creează-ți propriile decorațiuni de Crăciun pentru sărbători sustenabile
Să creezi decorațiunile de Crăciun este întotdeauna o idee bună. În special dacă petreci timp cu copiii în această perioadă, planificați câteva zile pentru a crea ornamente din elemente și materiale naturale (conuri, ghinde, fetru, sfoară, alte textile).
Crăciunul nu e complet fără bradul împodobit, însă există numeroase variante creative și prietenoase cu mediul care vor înlocui bradul natural sau pe cel artificial. Reține faptul că un brad artificial este cea mai puțin sustenabilă alegere, chiar dacă intenționezi să-l folosești pentru mai mulți ani.
Și tu crezi că fără un brad, Crăciunul nu ar mai fi la fel, dar vrei să adopți un mod sustenabil de a sărbători? Alege una dintre variantele de decor propuse în acest text sau surprinde-ne cu creativitatea ta. Înscrie-te în grupul nostru de Facebook și împărtășește cu noi ideile tale de decor pentru sărbătorile de iarnă.
Avem și canal de YouTube, pe care ți-l recomandăm dacă ai nevoie de sfaturi pentru întreținerea gazonului.