Gazonul și buruienile

Menținerea unui gazon impecabil este cât se poate de satisfăcătoare, dar mai devreme sau mai târziu ajungi să te confrunți cu musafiri nepoftiți: buruieni în gazon. Bineînțeles, există modalități de a le combate, dar este mult mai ușor să previi apariția lor. Mai mult, contează să le recunoști pentru a folosi soluția potrivită pentru fiecare caz în parte. În acest articol te vom ajuta mai întâi să le previi. Apoi, vei afla cum să diferențiezi buruienile, când și de ce își pot face apariția în grădina ta și cum poți să rezolvi această problemă. Vei afla tot ce trebuie să știi despre buruienile din gazonul tău.

Ce sunt buruienile?

Sunt acele plante necultivate care apar fără să le însămânțezi și care refuză să plece de bunăvoie. Ele au evoluat astfel încât să se dezvolte alături de plantele cultivate și să se bucure de nutrienții dedicați culturilor semănate, iar atributul lor cel mai evident este capacitatea extraordinară de înmulțire. Prezența lor copleșitoare în grădină încetinește creșterea gazonului și chiar uniformitatea acestuia este anulată. Un gazon frumos iese în evidență prin aspectul neîntrerupt de iarbă, așadar prezența buruienilor nu este de dorit nici măcar din punct de vedere estetic.

Nu doar prezența lor sufocantă afectează gazonul, ci afectează negativ peluza și în mod indirect. Atrag numeroase insecte dăunătoare, facilitează transmiterea de boli și dăunători dintr-o zonă în alta și de la un sezon la altul, înrăutățesc condițiile de viață pentru plantele semănate. Prezența buruienilor întârzie semănatul anual, scade temperatura solului, reduce efectul fertilizanților, crește posibilitatea de mucegăire a plantelor și rarifică gazonul.

Categorii și tipuri de buruieni

Clasificarea buruienilor și a plantelor în general se face în mai multe moduri:

După aspect:

Buruieni cu frunza lată: plante cu frunze și adesea cu flori. Au mai multe frunze late dispuse la baza tulpinii, adeseori în formă de rozetă. Frunzele au o adevărată rețea de nervuri după care le poți recunoaște (frunze palmatinerve).
Rogoz, flori: sunt asemănătoare cu firele de gazon și pot fi confundate cu acestea. Se întâlnesc în grădini foarte des irigate, solul umed fiind propice pentru ele. Aceste buruieni tind să se dezvolte în smocuri. Tulpina acestor plante are 3 laturi, iar foliajul este dispus în formă de spirală, în sus pe verticala tulpinii. Rădăcinile sunt groase, fibroase ori subterane (tuberculi sau rizomi). Florile acestor buruieni cresc în vârful unei singure tulpini din smocul respectiv, adeseori sub formă de spice.
Iarbă: buruieni ierboase, invazive în grădini și pe gazon. Au tulpinile rotunde, goale pe dinăuntru și nervuri paralele pe firele de iarbă.

După felul înmulțirii:

Prin semințe

Buruienile înfloresc o singură dată în timpul verii și produc o cantitate foarte mare de semințe, ceea ce ușurează reproducerea lor pe această cale. Vestea bună este că doar o mică parte reușesc să reproducă plantele de la care provin, însă chiar și așa, prezența lor este sufocantă pentru gazon.

Semințele acestora pot să supraviețuiască ani de zile în pământ, timp în care capacitatea de germinare este păstrată. Prin săparea terenului, semințele ajung la suprafață, iar în condițiile favorizate de fiecare se vor dezvolta. Deși poate să fie tentant, tăierea buruienilor în timp ce sunt înflorite nu face decât să stimuleze o creștere mai puternică.
Dacă dorești să însămânțezi gazon primăvara, e mai bine să aștepți 2-3 săptămâni, timp în care oferi buruienilor ocazia să se arate. Vei putea să le îndepărtezi mult mai ușor, fără ca gazonul să fie afectat în vreun fel. Poți face acest lucru cu o unealtă special concepută pentru extragerea buruienilor din sol, cu un cuțit, prin smulgere sau prin folosirea unui erbicid (total sau selectiv, pentru tipul de buruiană).
Răspândirea buruienilor se poate face prin vânt, apă, aruncarea semințelor în jurul plantei în urma crăpării fructelor, transportul produselor agricole, păsări, animale, organe proprii ale fructelor care contribuie la deplasarea lor.

Pe cale vegetativă

Prin rizomi, bulbi, stoloni, tuberculi, drajoni sau prin fragmentarea rădăcinilor de la care se poate forma un nou organism.

Înmulțirea se face în pământ, prin intermediul rădăcinilor subterane. Dacă rămâne un fragment mic din rădăcină atunci când o îndepărtezi manual, ea va reapărea în grădină.
Evită să adaugi aceste buruieni chiar și la compost, altfel e posibil să se dezvolte din nou în zonele în care îl vei utiliza. Compostarea nu asigură distrugerea acestor buruieni.

După durata de viață:

Anuale: rezistă un an în grădină, iar gerul iernii le omoară de cele mai multe ori. Dintre ele, unele răsar toamna, altele preferă să răsară primăvara timpuriu, pe când unele specii apar abia la final de primăvară.
Bienale: creștere vegetativă are loc în primul an, urmată de fructificare în anul următor.
Perene: ciclul lor de viață se întinde peste 2 ani, ceea ce le face să fie mai rezistente. Își mențin părțile vegetative și în special cele subpământene, formând lăstari în fiecare an. Au rădăcinile foarte groase și adânci, ajutându-le să se dezvolte iar în primăvară.

După tipul embrionului și numărul de cotiledoane:

Monocotiledonate (cu frunză îngustă)

Embrionul are o singură frunză, flori cu petale în multiplu de 3, frunze lungi cu nervuri dispuse în paralel, iar plantele au o singură rădăcină. Sunt buruieni foarte rezistente și agresive, cu o mare capacitate de reproducere. Supraviețuiesc în perioade de secetă și se întind pe suprafețe mari.

Se pot înmulți atât prin rizomi, cât și prin semințe.
Speciile de gazon fac parte din această categorie de plante monocotiledonate.

Dicotiledonate (cu frunză lată)

Două cotiledoane care asigură energia necesară germinării. Cele două se dezvoltă și se transformă în frunze, dar mai târziu apar și alte frunze diferite. Odată resursele proprii epuizate, planta se bazează pe fotosinteză pentru furnizarea de energie, motiv pentru care sunt în competiție directă pentru lumină cu plantele cultivate.

Fac umbră gazonului, iar temperatura de la suprafața solului scade și ea cu 2-4°C. Prezența lor pe peluză limitează spațiul dedicat gazonului și plantelor cultivate.
Sunt deosebit de numeroase și trebuie combătute încă din toamnă. În caz contrar, primăvara vor fi greu de eliminat. Tunderea gazonului este foarte eficientă în combaterea multor buruieni din această categorie.

Există și buruieni care au scop practic, și anume plantele furajere utilizate ca hrană pentru animale. Deși prezența lor nu este propice pentru toate grădinile, folosul lor este mai important în acest caz.

Cauze ale apariției buruienilor

Cele mai multe specii de buruieni au o rezistență crescută la condiții nefavorabile de mediu, printre care temperaturile scăzute din timpul iernii, cele ridicate din perioada de vară sau umiditate în exces. Din cauză că nu germinează în condiții neprielnice, prezența lor nu este sesizată. În momentul în care condițiile se schimbă și devin favorabile, buruienile răsar din abundență și copleșesc gazonul. Buruienile au și un interval larg al condițiilor de viață, se adaptează mult mai repede la noile împrejurări și prosperă în momente în care plantele de cultură suferă din cauza mediului.

Un alt avantaj de care buruienile se bucură este maturizarea semințelor în perioade diferite. Astfel, în orice moment al anului ele pot să apară pe rând. Cele cu un ciclu scurt de viață își împrăștie semințele, iar după ce acestea ajung în sol germinează abia în primăvara următoare. Alte specii ating maturitatea în perioade diferite ale anului, germinează și apoi măresc rezerva de semințe din sol.

Cauzele generale care duc la apariția buruienilor:

Irigarea abundentă sau ineficientă;
Aplicarea incorectă a fertilizanților;
Atenția necorespunzătoare față de creșterea gazonului;
Ignorarea primelor stadii de dezvoltare a buruienilor;
Anumite tipuri de sol și proporțiile de substanțe nutritive preferate de buruieni;
Prezența semințelor în sol pe perioade îndelungate și săparea pământului;
Prezența semințelor în amestecul de semințe;
Semințe aduse de vânt și încorporate în sol.

Metode de prevenire a apariției buruienilor în gazon

Este mult mai simplă evitarea instalării buruienilor în grădină față de lupta pe care va trebui să o duci împotriva lor dacă au avut ocazia să se dezvolte.

Prevenirea începe înainte de instalarea gazonului, iar pașii pe care îi parcurgi în această etapă vor favoriza sau vor descuraja apariția buruienilor. Există câțiva pași care, realizați la timp și în mod corect, scad șansele de vizite neprevăzute din partea buruienilor în mod considerabil. Pentru asta, planificarea este esențială.

Prevenirea buruienilor prin însămânțarea corectă a gazonului

Perioada ideală de instalare a unui gazon prin semințe se face toamna, mai ales din cauza buruienilor. În perioada de toamnă competiția dintre gazon si alte plante este mai mică. Gazonul are ocazia să crească fără să fie împiedicat în cel mai mic fel de prezența majorității buruienilor, iar odată germinația realizată toamna, în primăvară se va dezvolta mult mai repede și mai eficient.
Însămânțarea gazonului trebuie făcută pe o suprafață pregătită corespunzător: pământ fertil cu drenaj bun, nivelare și irigare. Este ideal ca pământul să fie adus dintr-o sursă de încredere. Se poate utiliza și pământul deja prezent în grădină, dar în acest caz e bine să faci o erbicidare totală, să realizezi aerări, scarificări și fertilizări regulate.
După ce ai pregătit terenul și, în cazul utilizării unui erbicid total, ai așteptat să iasă toxicitatea din sol, poți continua cu plantarea semințelor. Continuă cu însămânțarea folosind semințe de gazon care au o puritate ridicată (ideal ar fi 100%) și apoi cu asigurarea condițiilor optime de viață a gazonului.
Întreținerea implică fertilizarea regulată și la timp, tunderea, irigarea și aplicarea de tratamente. Tratamentele nu se utilizează doar atunci când gazonul se confruntă deja cu boli, dar și în scop preventiv, mai ales în condiții pedo-climatice extreme ori neprevăzute. Aerarea și scarificarea realizate în fiecare primăvară și toamnă vor contribui la o dezvoltare sănătoasă a gazonului pe termen lung.

Izolarea grădinii și amenajarea terenului

Acordă o atenție crescută marginilor grădinii, deoarece este una dintre zonele preferate de buruieni. Pot să ajungă acolo împrăștiate de vânt și găsesc o porțiune propice, după care se înmulțesc. Dacă există în apropierea grădinii tale alte culturi, e posibil ca semințele lor să fie transportate foarte facil. O variantă de izolare este printr-un gard sau o zonă săpată și decorată cu pietriș decorativ, eventual chiar izolată cu folie de plastic, așadar medii prin care buruienile să nu poată pătrunde și prin care să se înmulțească.

Prevenirea și combaterea buruienilor prin întreținerea corespunzătoare a gazonului

Aerarea și scarificarea regulată a solului

Un sol compactat nu este potrivit pentru gazon, deoarece rădăcinile sale nu vor reuși să pătrundă în adâncime și să se instaleze corect. Mai mult, apa, oxigenul și fertilizantul nu vor reuși nici ele să pătrundă în sol. Pe de altă parte, sunt multe buruieni care prosperă într-un astfel de mediu compactat și profită de rarefierea gazonului pentru a se dezvolta. Astfel de probleme apar în cazul solurilor argiloase ori cu trafic intens.

Aerarea solului implică realizarea unor găuri subțiri și lungi în sol, cu scopul îmbunătățirii drenajului. Ideal este ca adâncimea găurilor să fie de circa 20 cm, astfel încât apa, aerul și nutrimentele să pătrundă până la rădăcinile gazonului. Este un proces recomandat a fi realizat în fiecare primăvară și toamnă, dar și la nevoie, în anumite situații când observi că solul este foarte compactat.

Scarificarea se realizează fie cu un scarificator, fie cu o greblă cu dinți puternici pentru eliminarea resturilor organice de la baza gazonului și din stratul superior al pământului. Este o modalitate de a împrospăta gazonul și de a-i stimula creșterea. Este recomandat să supraînsămânțezi după acest procedeu pentru umplerea zonelor rămase mai goale și acoperirea lor cu un strat subțire de nisip pentru încorporarea în sol.

Fertilizarea gazonului

Dacă gazonului îi este asigurată porția necesară de îngrășământ, el se va dezvolta corect și, mai ales, des. Astfel, buruienile nu vor beneficia de suficient spațiu încât să germineze și să se dezvolte. Deși poate să pară ca fiind o soluție pentru îndesirea gazonului, nu aplica mai mult semințe decât este menționat pe ambalaj. Chiar și semințele de gazon pot să fie prea dese și să se sufoce unele pe altele. Într-o astfel de situație, gazonul va avea o rezistența slăbită la factorii de mediu nefavorabili și va fi necesar să îi acorzi o atenție specială.

Fertilizarea este foarte importantă în perioada de creștere a gazonului, când îngrășămintele solide pot să fie aplicate chiar la fiecare 2 săptămâni după ce au germinat, dar nu mai des. Odată peluza creată, fertilizarea va fi necesară mai rar, însă cu aplicări obligatorii primăvara și toamna, și în perioade de stres al gazonului. Întreținerea corectă a gazonului necesită observații din partea ta, astfel încât să îi oferi ceea ce are nevoie la timpul potrivit.

În ceea ce privește tipul de fertilizant pe care să îl folosești, alegerea trebuie făcută odată ce ai stabilit dacă solul este unul fertil sau dacă are deficiențe. În acest fel vei fertiliza gazonul conform nevoilor pe care le are, dezvoltarea sa va fi cea pe care o dorești, iar buruienile vor fi descurajate să își facă apariția.

Tunderea regulată și corectă a gazonului

Este una dintre cele mai eficiente metode de a scăpa de multe specii de buruieni, în special de cele care au tendința să crească în înălțime. Pentru buruienile care se extind la nivelul solului va trebui să folosești o altă metodă. Acestea din urmă se bucură de tunderi regulate și cresc apoi cu mai multă vigoare. Depinzând de perioadă și condițiile meteo, gazonul trebuie tuns măcar o dată pe săptămână. Pentru a avea un aspect profesional, este recomandat ca înălțimea lui să fie menținută la aproximativ 3 cm, cu variații în funcție de specia de gazon, nivelul de luminozitate sau condiții de umbră, perioade secetoase sau cu ploi foarte dese. Tunderea regulată îndesește gazonul deoarece nutrimentele din sol sunt extrase prin rădăcină, iar fără o înălțime considerabilă și în lipsa florilor și a semințelor, gazonul alocă resursele înspre crearea de noi rizomi și fire de iarbă, deci o dezvoltare pe orizontală. Deja am văzut beneficiile unui gazon des în lupta împotriva buruienilor: dominația gazonului pe peluză și împiedicarea dezvoltării buruienilor.

Important de reținut este că tunderea peluzei nu va ucide buruienile în mod direct, însă este un proces care le scade capacitatea de a se dezvolta și de a se răspândi pe gazon.

Irigarea corespunzătoare a grădinii

Udarea grădinii are propriile reguli, iar respectarea lor duce la rezultate excelente în dezvoltarea unui gazon. Un plan de irigare în cadrul căruia să ții cont de temperaturi și precipitații asigură aportul necesar de apă gazonului. În caz contrar, apariția buruienilor este favorizată căci gazonul nu crește suficient de des. E adevărat că apa ajută și creșterea buruienilor, dar urmând și celelalte recomandări de întreținere, ele vor avea mai puține ocazii să crească.

Supraînsămânțarea gazonului

Multe buruieni au tendința de a se dezvolta acolo unde există spații goale pe peluză, așa că evită să lași goluri în gazon. Există câteva momente importante în care supraînsămânțarea este mai mult decât binevenită: toamna, pentru întinerirea gazonului printr-o germinare cu mai puțină competitivitate; după scarificare, pentru umplerea golurilor; după tratarea problemei și soluționarea cauzei în caz de afecțiuni ale gazonului care au dus la uscarea sa.

Metode de combatere a buruienilor

Înainte de a detalia metodele de extirpare a buruienilor, menționăm că există anumite plante care sunt considerate buruieni de unii, în timp ce alții le utilizează pentru diferite scopuri. Un exemplu sunt plantele furajere precum trifoiul (utilizat și cu scop estetic, dar și practic, prezența sa pe gazon determinând o creștere mai lentă a firelor de iarbă, așadar făcând gazonul mai ușor de întreținut) sau lucerna, urzica utilizată în alimentație, păpădia sau pătlagina utilizate ca plante medicinale. Anumite plante ce pot să intre în categoria de buruieni au rădăcini puternice și contribuie la aerisirea solului, adunând nutrienți din straturile adânci ale solului. Alte plante sunt sursă de hrană pentru păsări și insecte folositoare pe care poate le dorești în grădină. Așadar, înainte de a decide metoda de combatere a buruienilor, asigură-te că nu îți pot fi utile în vreun fel.

Metodele mecanice, tradiționale de eliminare a buruienilor se realizează prin smulgerea acestora cu tot cu rădăcină și acoperirea solului cu mulci. Există și alte metode considerate a fi tradiționale, cum ar fi pârlirea sau opărirea cu apă, dar din motive de siguranță nu le recomandăm.

Smulgerea manuală a buruienilor sau plivitul

Este o metodă ecologică ușor de realizat pentru buruienile apărute ocazional și mai ales pentru cele cu rădăcină superficială. Nu este o metodă recomandată în cazul suprafețelor întinse sau în situația în care buruienile sunt extrem de numeroase – nu pentru că nu ar fi o metodă bună în multe cazuri, ci pentru că implică un volum uriaș de muncă. Sunt dificil de îndepărtat și buruienile de mici dimensiuni care se răspândesc la nivelul solului.

Operațiunea trebuie realizată atunci când solul este umed, căci va ușura din plin treaba și te va ajuta să smulgi toată rădăcina din sol. Atunci când recurgi la această variantă nu uita să folosești mănușile de grădinărit. Încearcă pe cât posibil să smulgi buruiana cu tot cu rădăcină și fără să elimini prea mult pământ din jur. Poți folosi în acest scop un cuțit sau un extirpator de buruieni, o sapă sau un cultivator. Aceste instrumente sunt eficiente în cazul buruienilor cu rădăcină pivotantă, mult mai greu de scos altfel. În cazul în care totuși se întâmplă să scoți prea mult pământ împreună cu rădăcina, adaugă puțin pământ pentru completarea suprafeței și apoi plantează niște semințe de gazon pentru a umple golul.

Săparea pământului poate să împiedice anumite buruieni să germineze, în special pe cele anuale. Este ideal să le înlături înainte să facă flori si să împrăștie semințele pe sol.

Utilizarea mulciului în grădină

Mulcirea este o practică întâlnită în grădinile decorative, de legume și livezi cu pomi fructiferi. Implică acoperirea solului cu un strat de materiale organice (compost, iarba tunsă, rumeguș, paie mărunțite, coajă de copac și altele) sau anorganice (pietriș, folie textilă sau folie de plastic). Aplicarea mulciului pe suprafața solului împiedică lumina să ajungă la semințele de buruieni și creează un mediu nefavorabil pentru ele, împiedicându-le creșterea. Dacă ele au crescut deja, mulcirea le sufocă și te ajută să scapi mai ușor de ele.

Combaterea buruienilor prin erbicidare

Erbicidele sunt substanțe chimice utilizate pentru distrugerea buruienilor din grădini și terenuri agricole. Ele pot să aibă o toxicitate selectivă, cu efect doar asupra unor specii de plante, sau generală, pentru toate speciile vegetale. La instalarea unui gazon e recomandat să aplici un erbicid total pentru a elimina buruienile existente și posibilitatea ca ele să se dezvolte și să împrăștie semințele.

Erbicidele se împart în mai multe categorii, în funcție de modalitatea de acțiune, perioada de aplicare și substanța activă.

Erbicidele se diferențiază și ca preemergente și postemergente. Pe scurt, aplicare înainte sau după răsărirea plantelor însămânțate.

Erbicide preemergente

Acestea se aplică înainte de răsărire, pe sol, utilizând erbicide care previn germinarea și dezvoltarea buruienilor. Sunt foarte eficiente împotriva buruienilor anuale, dar nu și în cazul în care ele au germinat deja. Felul în care acționează este prin formarea unei pelicule toxice la suprafața solului. Buruienile aflate în creștere vor trece prin acea peliculă, iar toxicitatea le va distruge. Cele mai multe erbicide preemergente sunt și selective, adică nu vor afecta gazonul deja dezvoltat. Dacă ai în grădină un gazon proaspăt însămânțat, așteaptă ca el să crească în jur de 2-4 luni înainte de a aplica un erbicid, sau cel puțin până după cea de-a doua tundere.

Ca urmare a acestei metode, buruienile nu vor reprezenta competiție pentru gazonul (proaspăt) instalat în ceea ce privește resursele disponibile. De asemenea, este mai ușor să combați buruienile înainte ca ele să apuce să își dezvolte rădăcini și să se înmulțească. Sunt absorbite prin rădăcini, stoloni sau rizomi. Buruienile dicotiledonate au o absorbție mult mai mare a erbicidului în această fază, în comparație cu cele monocotiledonate.

Erbicidele preemergente se pot aplica oricând în timpul anului, dar cel mai des se utilizează primăvara, înainte ca primele semințe de buruieni să germineze.

Dacă optezi pentru o variantă mai naturală, aceasta constă în utilizarea unui erbicid preemergent obținut din substanțe naturale, un exemplu fiind glutenul de porumb. Acesta conține și 10% azot care se eliberează treptat pe parcursul a 3 luni. Glutenul de porumb trebuie aplicat înainte de perioada de germinație a semințelor și, ideal, în condiții de umiditate scăzută. Altfel, rădăcinile se vor dezvolta, iar glutenul nu va face decât să fertilizeze grădina. Afectează și semințele de gazon dacă sunt semănate înainte de aplicarea erbicidului, așa că e mai bine să nu instalezi gazonul 4-6 săptămâni de la aplicare. Cantitatea recomandată este de 2 kg pentru 100 m2. Nu este la fel de puternic precum alte erbicide chimice, motiv pentru care sunt necesare mai multe aplicări pentru o eficacitate de 80%, dar în cazul în care animăluțele au acces pe suprafața tratată, este una dintre soluțiile la care poți apela. Este și alegerea blândă pentru mediul înconjurător.

Erbicide postemergente

Acestea sunt utilizate în perioada de vegetație, după ce cultura a crescut și s-a înălțat deasupra solului. Acest tip de erbicid distruge țesutul și celulele plantelor. Diviziunea celulară este împiedicată, țesuturile suferă malformații, iar procesele de fotosinteză și respirație a buruienilor sunt inhibate. Pentru că în acest stadiu buruienile pot fi identificate, poți utiliza soluția potrivită pentru specia cu care te confrunți, crescând rata de succes a erbicidului.

În cazul erbicidelor postemergente, aplicarea trebuie realizată, în mod ideal, la începutul perioadei de vegetație, cât plantele sunt încă tinere. O potențială problemă în această situație este o perioadă de ploi abundente care te împiedică să aplici erbicidul. În acest timp, buruienile vor avea suficient timp să crească și să scoată nutrienții din sol necesari gazonului. Odată dezvoltate, ele vor fi tot mai greu de eliminat.

Ținând cont că buruienile nu răsar toate în același timp, o abordare ideală este să aplici atât erbicide preemergente, cât și postemergente. Împreună, cele două vor maximiza efectele substanțelor active.

Erbicidele postemergente se împart și ele în alte 2 categorii, diferența dintre ele fiind gradul de aplicabilitate și gama de plante pe care le elimină:

Erbicide cu acțiune totală

Se folosesc doar în perioadele de creștere activă a buruienilor (în perioadele de latență – oprire temporară din creștere – erbicidul nu avea eficacitate) ori înaintea instalării unui gazon și însămânțarea plantelor în grădină. Se aplică pe buruienile răsărite deoarece intră în ele prin frunze suficient de mari pentru a face contact cu substanța (de cele mai multe ori Glifosat acid). Aceasta este transportată în întreaga plantă, pe care o usucă și o ucide în întregime. Pentru a-i oferi ocazia erbicidului să acționeze eficient, solul nu trebuie lucrat și nici nu trebuie să tunzi gazonul.

Datorită efectului de mare eficiență, nu aplica erbicid total dacă sunt în grădină plante pe care dorești să le menții în viață. În funcție de nivelul de toxicitate, va trebuie să aștepți o perioadă (indicată pe ambalajul fiecărui erbicid total) înainte de a însămânța iar.

Nu aplica erbicidele în zonele în care au acces copiii și animalele sau asigură-te că în perioada de erbicidare restricționezi accesul lor acolo.

Erbicide cu acțiune selectivă (foliară)

Sunt eficiente împotriva buruienilor cu frunză lată, ceea ce reprezintă multe dintre buruienile care cresc alături de gazon. Ele fac parte din categoria de buruieni dicotiledonate, pe când gazonul este o plantă monocotiledonată. Pot fi aplicate pe peluză, căci acțiunea lor este direcționată doar înspre plantele vizate.

Felul în care acționează erbicidul asupra buruienilor duce la alte două categorii:

Erbicide sistemice

Aceste erbicide pătrund în organele vegetative ale buruienilor. Sunt extrase prin frunze, ajung în rădăcini și apoi în sistemul vascular al plantei. Împiedică producția de proteine și clorofilă din plante. Eficiența lor este condiționată de nivelul de dezvoltare al buruienilor și viteza de procesare a erbicidului de către plantă. Se aplică direct pe foliaj și sunt absorbite de plante, după care se răspândesc în toată planta. Odată ajunse în rădăcina plantei, previne absorbția mineralelor din sol.

Erbicidele sistemice sunt selective și sunt folosite cu succes în îngrijirea unei peluze cu gazon. Buruienile pe care dorești să le înlături pot fi eliminate cu erbicide sistemice fără ca solul sau gazonul să fie afectate de efectul acestora.

Substanțele din erbicidele sistemice pătrund în întreaga buruiană, chiar și în locuri neatinse de erbicid. Absorbția este rapidă și substanța nu are ocazia să fie spălată de ploi, atât timp cât nu se aplică într-o zi ploioasă. Plantele pe care au fost aplicate astfel de erbicide vor muri, în general, într-o perioadă de 7-14 zile.

Aceste erbicide sunt mai puțin eficiente împotriva plantelor cu bulbi, celor cu tulpini lemnoase, celor cu rădăcini adânci și groase, dar și celor perene, necesitând mai multe aplicări.

Erbicide de contact

Erbicidele de contact ucid strict zona plantei care a ajuns în contact direct cu erbicidul, de obicei frunzele de la suprafața solului. Erbicidul nu pătrunde la rădăcină sau la rizomii aflați în pământ. Necesită aplicări multiple pentru a elimina buruienile din grădină. În cazul gazonului, erbicidele de contact se folosesc pentru buruienile apărute izolat, în zone restrânse. Multe dintre aceste erbicide sunt și totale, eliminând orice plantă cu care întră în contact.

Erbicide reziduale

Substanțele rămân pe suprafața solului și pe măsură ce buruienile germinează, acționează asupra lor pentru a le înlătura. Efectul acestora se diminuează odată cu precipitațiile și pe măsură ce grădina este irigată.

Erbicide nereziduale

Nu rămân pe sol, ci acționează într-un timp mai scurt față de erbicidele reziduale, iar o nouă cultură poate să fie semănată într-un timp scurt.

Sfaturi generale de aplicare a erbicidelor

În cazul în care ai un gazon proaspăt instalat în grădină, recomandăm să eviți utilizarea erbicidelor înainte de primele 2 tunderi. Gazonul tânăr poate să fie afectat de substanțele active și îi faci mai mult rău plin aplicări imediate. Ideal este să previi apariția buruienilor înainte de instalarea gazonului, iar apoi să folosești erbicidele în momentele potrivite pentru fiecare buruiană. Eficacitatea acestor substanțe crește dacă sunt aplicate în anumite etape de dezvoltare a plantelor, mai ales toamna și primăvara.

Erbicidele se pot aplica folosind fie un dispozitiv pulverizator, fie un atomizor. Atomizorul eliberează substanțele sub formă de ceață, în picături mici și foarte abundente. Astfel aplicarea va fi uniformă, debitul crescut crește raza de acoperire, iar aplicarea se poate face și pe verticală. Pe de cealaltă parte, pulverizatoarele stropesc cu picături de dimensiuni mai mari, dar și mai puțin uniforme. Au o presiune scăzută care permite tratarea grădinilor de dimensiuni reduse.

Zilele în care aplici erbicide trebuie să fie lipsite de precipitații și irigații, ideal chiar să aibă un interval de 2-3 zile uscate la dispoziție în care să acționeze fără să fie îndepărtate de apă. Trebuie să ai o grijă deosebită și în caz de vânt, căci erbicidul poate ajunge în zone în care nu dorești să îl aplici. Pe solurile foarte uscate și în perioadele secetoase erbicidele nu funcționează cu aceeași eficiență, așadar perioada de erbicidare trebuie adaptată condițiilor pedo-climatice.

Perioada de acțiune a erbicidelor variază în funcție de cantitatea și concentrația de substanță activă, precipitații, vânt, temperatură, tipul de erbicid utilizat și persistența buruienilor instalate în grădină. Dacă efectele erbicidelor nu sunt vizibile în 2 săptămâni, trebuie aplicată o altă soluție. În anumite cazuri, e posibil să fie nevoie să aplici tratamentul de mai multe ori înainte ca rezultatele să fie vizibile. Dacă ții cont de toate informațiile prezente în acest articol, șansele ca erbicidul ales să fie cel potrivit sunt mult mai mari. Nu omite să ceri sfaturi specialiștilor de la magazinele fitosanitare, prezentându-le situația cu care te confrunți. O altă variantă la care poți apela este consultarea unui specialist peisagist care să fie prezent la fața locului și care poate să îți ofere soluțiile cele mai precise.

Indiferent de erbicidul selectat, este necesar să citești instrucțiunile de pe ambalaj și să respecți indicațiile recSfaturi generale de aplicare a erbicidelor

Indiferent de erbicidul selectat, este necesar să citești instrucțiunile de pe ambalaj și să respecți indicațiile recomandate. Mai mult, fiind vorba de produse cu un anumit grad de toxicitate, asigură-te că ai luat măsurile de precauție recomandate și că toată familia știe că trebuie să evite o anumită perioadă zona tratată.

Buruienile din gazon

Acum că ai aflat care sunt cauzele apariției buruienilor în grădină și care sunt cele mai bune metode de prevenire, e timpul să ne îndreptăm atenția asupra speciilor de plante care pot să apară în gazon fără să fi fost invitate.omandate. Mai mult, fiind vorba de produse cu un anumit grad de toxicitate, asigură-te că ai luat măsurile de precauție recomandate și că toată familia știe că trebuie să evite o anumită perioadă zona tratată.

Ambrozie (Ambrosia trifida)

Caracteristici generale: Plantă dicotiledonată anuală, se răspândește prin semințe (o singură plantă poate produce în medie 3.000 de semințe).

Descriere: Tulpina și frunzele ambroziei sunt acoperite cu peri aspri, frunzele au 3-5 lobi și ajung până la lungimea de 20 cm. Frunzele au nervuri alburii. Tulpina e roșiatică, rotundă, are numeroase ramificații, iar rădăcina este pivotantă și puțin profundă. Poate atinge 50-100 cm înălțime. La maturitate ia formă de tufiș. Florile sunt mici și verzi.

Înmulțire: Se înmulțește prin semințe răspândite prin intermediul vântului, omului, potârnichilor și animalelor mici.

Perioade de dezvoltare: Semințele de ambrozie germinează primăvara și ajunge să domine plantele din jur până în luna iulie, când începe înflorirea.

Mediul preferat: Se întâlnește în zone de șes și deal, răspândită în toată țara pe pajiști, suprafețe cultivate și grădini, la marginea drumului, de-a lungul căilor ferate, în grădini și zone de recreere, culturi agricole ori terenuri aflate în diverse stadii de construire. Se dezvoltă abundent pe solurile nisipoase, mai puțin fertile, ușor alcaline și în zone private de vegetație. Este rezistentă la secetă și căldură. Nu îi plac solurile argiloase sau altitudinile mari. Perioada de vegetație se încheie odată cu primele înghețuri din iarnă.

Combatere: Tunderea regulată a gazonului este eficientă împotriva ambroziei, mai ales dacă se elimină toate ramificațiile ce pornesc de la tulpina principală. Se poate smulge ușor din pământ dacă este depistată devreme, folosindu-se mănuși de protecție, ori poate fi eliminată cu sapa. Dacă se extinde pe suprafețe mari, se poate utiliza și un erbicid începând din primăvară. Ideal este ca ambrozia să fie combătută în primăvară, înainte să înflorească. Este și o plantă care provoacă alergii, așadar este cu atât mai important ca ea să fie eliminată din grădini.

Buruiană porcească (Hypochaeris radicata)

Caracteristici generale: Se mai numește și păpădie falsă deoarece se confundă ușor cu aceasta. Este o plantă perenă dicotiledonată, foarte invazivă.

Descriere: Seamănă mult cu păpădia datorită florilor galbene care se transformă într-un glob alb și pufos de semințe. Deși uneori crește o singură floare pe o tulpină, uneori pot exista mai multe flori pe tulpini ramificate (la păpădie este o singură tulpină pe care crește o floare). Frunzele pot crește până la 20 cm lungime, sunt lobate și acoperite cu perișori fini, formând o rozetă joasă în jurul unei tulpini principale.

Înmulțire: Fiecare plantă produce în media 20 de flori și din fiecare ies 44 de semințe care se răspândesc ușor datorită vântului. Înmulțirea este accelerată dacă se îndepărtează periodic mugurii, așadar tunderea plantei o stimulează să producă mai multe flori. Dacă înflorirea este împiedicată, planta se poate reproduce vegetativ, generând noi rozete la nivelul solului.

Perioade de dezvoltare: Înflorește ca răspuns la creșterea orelor de lumină pe zi, din mai până în octombrie.

Mediul preferat: Poate fi întâlnită de-a lungul drumurilor, în livezi, pe câmpuri agricole, în grădini și zone amenajate sau soluri lucrate. Buruiana porcească sau păpădia falsă tolerează o gamă largă de texturi ale solului și pH-uri. Este prezentă atât pe soluri foarte uscate, cât și foarte umede, de la pietriș la argilă.

Combatere: Extragerea manuală este o modalitate eficientă de înlăturare a plantei din grădină. Rădăcina trebuie tăiată și îndepărtată la câțiva centimetri sub coroana de frunze pentru a preveni reînvierea. Este rezistentă la unele erbicide, dar sarea DMA funcționează împotriva sa.

Ciufa / Căprișor (Cyperus esculentus)

Caracteristici generale: Plantă perenă monocotiledonată.

Descriere: Are aspect de iarbă cu frunze lamelare, dar tijele tulpinilor verticale sunt triunghiulare. Frunzele ei sunt de culoare verde deschis, lucioase și similare cu firele de iarbă, ușor conice și cu vârf ascuțit. Inflorescența este sub forma unui spic ce grupează florile de culoare galbenă până la brună.

Înmulțire: Semințe și reproducere vegetativă prin rizomi.

Perioade de dezvoltare: Crește rapid vara si toamna, înflorește la mijlocul verii și își eliberează semințele din vară până în toamnă.

Mediul preferat: Zonele umede și cele aflate pe lângă apă sunt preferatele sale, alături de cele însorite. Adaptată tuturor tipurilor de sol. Îi place soarele.

Combatere: Poate fi ținută sub control prin tunderi regulate, plivitul nu asigură eliminarea sa, revenindu-și ușor dacă nu este eliminată toată rădăcina, iar pentru eliminare completă se recomandă erbicidare selectivă.

Ciulin (Carduus nutans)

Caracteristici generale: Buruiană bienală cu frunză lată, dicotiledonată.

Descriere: Ciulinul este ușor de recunoscut după frunzele spinoase care cresc din tulpini înalte și florile roșii - violete sub formă de globuri. Forma frunzelor este de lance lunguiață, sunt verde închis și cu o suprafață netedă până la vârfurile spinoase.

Înmulțire: Fiecare floare poate să producă 1.200 de semințe și fiecare plantă poate să producă 120.000 de semințe care sunt apoi răspândite de vânt. Semințele pot să rămână în sol chiar și 10 ani, ceea ce face din ciulin o buruiană greu de înlăturat complet.

Perioade de dezvoltare: Poate să germineze în orice moment din primăvară până la finalul verii. Înflorește din iunie până în septembrie, iar semințele sunt împrăștiate cam la o lună după înflorire.

Mediul preferat: Zonele însorite din grădini și pe câmpii, soluri neutre și acide, terenuri pășunate. Nu crește bine în condiții de umiditate crescută, dar nici în zone secetoase și umbrite.

Combatere: Scoaterea manuală a plantei din sol, folosind mănuși de protecție, sau erbicidarea postemergentă sunt metode de combatere a ciulinului.

Coada calului (Equisetum arvense)

Caracteristici generale: Plantă perenă dicotiledonată.

Descriere: Coada calului are două feluri de tulpini - fertile, care apar primăvara, 5-15 cm înălțime, neramificate, în vârf având spicul sporifer; sterile, care apar mai târziu tot primăvara, și oferă aspectul de coadă de cal.

Înmulțire: Se reproduce prin rizomi orizontali subterani.

Perioade de dezvoltare: Crește accelerat primăvara, iar înflorirea plantei are loc la scurt timp după.

Mediul preferat: Se întâlnește adesea pe solurile acide cu surplus de apă, nu îi place seceta și solurile alcaline. Crește pe toate tipurile de sol și poate să apară în toate culturile. În culturile cu creștere rapidă se retrage și nu face concurență gazonului. Este mai periculoasă pentru culturile cu creștere târzie, care îi oferă suficient timp pentru dezvoltare și sufocarea culturii semănate.

Combatere: Se controlează ușor prin tunderea gazonului, dar se pot utiliza erbicide postemergente sistemice.

Cornuți (Xanthium strumarium)

Caracteristici generale: Buruiană dicotiledonată, anuală, care se reproduce prin semințe.

Descriere: Tulpina ramificată, cu peri denși, poate să crească până la 120 cm. Florile sunt de două feluri - cele masculine sunt verzi, sferice, la capătul lăstarilor, iar cele feminine sunt în axila frunzei, solitare sau grupate, iar după fecundare iau o formă de arici. Frunzele inferioare au formă neregulată, lobi zimțați, cu perișori deși și scurți pe partea inferioară, pe când frunzele superioare au o formă de lance.

Înmulțire: Face 2 fructe pline cu semințe, unul care crește în primul an, iar al doilea se dezvoltă un an mai târziu. Se răspândește cu ajutorul apei, al oamenilor și al animalelor.

Perioade de dezvoltare: Germinează primăvara și înflorește vara târziu, înspre toamnă.

Mediul preferat: Soluri grele precum cele argiloase, bogate în substanțe nutritive, mai ales în zonele călduroase. Îi plac locurile deschise și umede.

Combatere: Îndepărtarea mecanică înainte de înflorire este recomandată ca metodă de control. Dacă apucă și înflorească, e posibil ca semințele plantei să se răspândească și să apară chiar și după câțiva ani. Tunderea regulată nu este suficientă. Erbicidarea se poate face preemergent (pe sol împotriva semințelor) și postemergent (foliar), iar substanțele eficiente sunt sarea de dimetilamină, dicamba, bromoxinil.

Costrei (Sorghum halepense)

Caracteristici generale: Buruiană perenă monocotiledonată, considerată una dintre cele mai dăunătoare din lume.

Descriere: Lăsată să se dezvolte, poate să crească până la 2 m înălțime. Are frunze lanceolate dispuse alternativ de-a lungul unei tulpini ramificate, fără peri, care au la rândul lor alte ramuri albe distincte. Florile sunt purpurii și se formează sub formă de ciorchine compuse din ramificații de spiculețe. Se distinge de alte buruieni prin nervurile paralele situate pe lungimea frunzelor, cea centrală fiind foarte vizibilă.

Înmulțire: Se înmulțește prin semințe și vegetativ, prin rizomi.

Perioade de dezvoltare: Germinează primăvara, crește în timpul verii și toamna, înflorește vara și toamna.

Mediul preferat: Costreiul este adaptat la o mare varietate de habitate, de la păduri, câmpuri, până la șanțuri și zone umede. Se răspândește agresiv și poate forma colonii dense ce înlocuiesc vegetația autohtonă și pe cea semănată în grădină. Îi place zonele călduroase și umede și solurile lucrate, cultivate.

Combatere: Cel mai bun moment de combatere a costreiului este primăvara, în primele două săptămâni de creștere, înainte ca rizomul să înceapă dezvoltarea. Și toamna nivelul de carbohidrați din plantă este scăzut din cauza formării rizomilor pentru iarnă, deci este un alt moment bun pentru aplicarea erbicidelor. O combinație de erbicidare, tundere regulată și scarificare pot asigura un control bun asupra costreiului. Odată rarefiată buruiana, trebuie îndesit gazonul prin supraînsămânțare pentru a nu-i mai permite să se dezvolte.

Hirușor (Poa annua)

Caracteristici generale: Specie invazivă de iarbă, plantă monocotiledonată, anuală.

Descriere: Este o specie de iarbă anuală și spre deosebire de iarba de gazon, frunzele ei sunt de o culoare mai deschisă, mai late și mai fine. Crește printre firele de iarbă din gazon, dar mai degrabă grupat, în smocuri neplăcute ca aspect.

Înmulțire: Se înmulțește prin semințe.

Perioade de dezvoltare: Germinează toamna și primăvara, atunci când vremea este mai răcoroasă. Primăvara face semințe pe care le răspândește înainte de sosirea căldurilor.

Mediul preferat: Preferă zonele fertilizate și umede, dar nu îi place căldura.

Combatere: Fiind apropiată de iarba de gazon, erbicidarea hirușorului va afecta și gazonul. Metoda de eliminare recomandată este cea manuală, dar aerarea și scarificarea vor distruge smocurile.

Hrana vacii (Spergula arvensis)

Caracteristici generale: Plantă cu frunza lată, anuală dicotiledonată.

Descriere: Floarea are petale mici și sepale verzi ușor decalate față de petale. Planta are 10 stamine galbene cu un diametru de 1 cm.

Înmulțire: Se înmulțește prin semințe. Fiecare plantă poate produce 10-40 fructe și din fiecare ies cam 20 de semințe care sunt ușor purtate de vânt. Planta consumată de animale rumegătoare se reproduce și prin eliminarea semințelor nedigerate.

Perioade de dezvoltare: Semințele se răspândesc vara și toamna și pot rezista în sol ani de zile. Produce semințe cât timp este în floare.

Mediul preferat: Se găsește pe terenuri agricole, zone nisipoase și păduri de conifere.

Combatere: Aplicarea unui erbicid total premergent înainte de orice semănare ajută mult la combaterea buruienilor de pe o suprafață. Semințele adâncite în pământ nu pot să germineze, dar își păstrează capacitatea de germinare. Așadar, atunci când solul este din nou săpat și semințele ajung la suprafață, în condițiile ideale vor germina. Înainte de a se întâmpla acest lucru, însămânțarea gazonului este recomandată cât mai repede pentru a nu oferi șansa buruienilor să se dezvolte. Erbicidele sunt mai puțin eficiente împotriva acestei plante.

Iarbă bărboasă / Mohor lat (Echinochloa crus-galli)

Caracteristici generale: Buruiană monocotiledonată anuală cu frunza lată, foarte nocivă pentru grădini și terenuri agricole. Determină eșecul culturilor de plante furajere și elimină până la 80 din azotul din sol. Este și gazdă pentru multe boli.

Descriere: Frunzele lungi și late au margini îngroșate, aspre și nervura centrală proeminentă. Tulpina este aplatizată la bază, semințele se formează în aglomerări pe ramuri, iar capetele semințelor se disting printr-o culoare movulie. Se ramifică de la bază.

Înmulțire: Se înmulțește prin semințe, fiecare plantă având capacitatea să producă 40.000 de semințe, răspândite de apă, insecte, utilaje sau animale.

Perioade de dezvoltare: Germinează vara târziu, perioada de înflorire este de la finalul verii până în toamnă, iar maturizarea semințelor se produce tot toamna.

Mediul preferat: Se găsește adesea în culturile de orez și solurile bine irigate, căci este o plantă iubitoare de apă care invadează și malurile râurilor și iazurilor. Întâlnită pe câmpii, la marginea drumurilor, în zone pietroase, dar și în regiuni agricole. Este adaptată la toate tipurile de sol care mențin umiditatea, adeseori cele argiloase, la temperaturi reci dar și mai calde, iar pH-ul solului nu o afectează prea mult.

Combatere: Uneori este folosită ca plantă furajeră. Plivitul manual ajută la eliminarea sa din grădină.

Iarbă grasă (Portulaca oleracea)

Caracteristici generale: Plantă anuală, suculentă, dicotiledonată. Este utilizată uneori ca plantă medicinală sau chiar în bucătărie.

Descriere: Tulpina acestei plante este netedă, cărnoasă, de culoare variabilă de la roșie-purpurie la verde. Crește direct din rădăcină, se întinde pe sol și formează un adevărat covor de vegetație. Frunzele sunt și ele cărnoase, cresc alternate, subalterne sau opuse și cresc grupate la nivelul articulațiilor și capetelor tulpinii. Au o formă ovală cu apexul obtuz sau truncat, iar baza frunzei este ascuțită înspre tulpină. Dimensiunea frunzelor variază în funcție de nivelul de fertilitate. Florile se grupează la capătul tulpinii. Sunt galbene și sepalele sunt lipite la bază, învăluind fructul ca două aripi.

Înmulțire: Înmulțirea se face prin semințe (peste 6.000 de semințe după prima înflorire). Semințele rămân viabile chiar și 40 de ani după răspândirea lor. Planta se poate regenera dacă este tăiată sau dacă prin plivire nu a fost îndepărtată complet.

Perioade de dezvoltare: Înflorește din iunie până în septembrie florile deschizându-se doar la lumina soarelui (la temperaturi peste 21°C și rămân deschise 4 ore), iar semințele se dezvoltă din iulie până în septembrie. Semințele au nevoie de lumină și căldură pentru germinare.

Mediul preferat: Zone de câmpie, margini de drumuri, teren cultivat și în apropiere de apă. Îi plac solurile ușoare, nisipoase, și un mediu bine drenat, dar ușor umed. Nu crește bine la umbră. În condiții de uscăciune, frunzele nu vor fi de calitate. Tolerează soluri sărace, compactate și condiții de secetă.

Combatere: Este mai ușor de prevenit apariția sa decât eliminarea. Se poate răspândi prin utilizarea echipamentului folosit în zone afectate de iarbă grasă fără a fi curățat înainte de o nouă utilizare. Plantele crescute se pot elimina manual, cu condiția ca rădăcinile să fie eliminate pentru a nu lăsa plantele să se refacă. În gazonul sănătos și bine dezvoltat nu are șanse să apară, pe când un gazon slab întreținut duce la apariția acestei plante. Erbicidele postemergente cu acid 2,4-D și dicamba vor da rezultate, atât timp cât sunt aplicate în faza de tinerețe a plantelor (3-5 frunze).

Iarba vântului (Apera spica-venti)

Caracteristici generale: Plantă perenă, uneori anuală, monocotiledonată, invazivă pentru culturi.

Descriere: Poate să crească între 40-100 cm înălțime și se formează sub formă de tufă cu frunze liniare. Are cotiledoane fine, sub formă de tirbușon, iar frunzele adevărate sunt late și aspre la atingere. Are paie verticale și spice grupate în panicule mari, rare și ramificate după înflorire.

Înmulțire: Se înmulțește prin semințe, fiecare plantă generând cel puțin 2.000 de semințe, uneori chiar 16.000.

Perioade de dezvoltare: Germinează toamna și primăvara, dar are nevoie de umiditate. Înflorește în lunile de vară, iunie-iulie.

Mediul preferat: Se găsește pe câmpii și în grădini cu soluri nisipoase, ușoare, în zone lipsite de calciu. Preferă solurile acide.

Combatere: Se pot utiliza erbicide sistemice selective cu substanța activă sare DMA sau fenoxaprop.

Lobodă porcească (Chenopodium album)

Caracteristici generale: Buruiana anuală dicotiledonată care atrage dăunători.

Descriere: Frunzele lobodei porcești sunt simple, așezate alternativ, verzi la exterior și pe partea inferioară având un aspect alb-făinos. Forma lor variază de la oval-romboidal la bază, până la oval-lanceolată. Frunzele tinere sunt acoperite de un puf albicios, făinos. Tulpina plantei este de culoare verde-albăstruie, ramificată, prezintă striații și pete roșii ori violacee. Are flori mici de formă piramidală, sunt înconjurate de pericarp verde-albicios. Semințele sunt negre, lucioase, cu margini ascuțite de tip fagure.

Înmulțire: Prin semințe care germinează tot anul atât timp cât temperaturile sunt peste 5°.

Perioade de dezvoltare: Germinează în mare parte primăvara târziu, imediat ce temperaturile încep să crească. Înflorirea are loc între lunile iulie și septembrie.

Mediul preferat: Se găsește pe soluri argiloase, umede și bogate în substanțe nutritive, dar și materie organică. Apare și pe soluri nisipoase dacă sunt fertilizate bine, mai ales cu azot. Îi plac solurile acide spre neutre.

Combatere: Prin afânarea și săparea solului și cu ajutorul erbicidelor preemergente se combate fără probleme. Gazonul des descurajează dezvoltarea buruienii, iar îndepărtarea manuală a lobodei porcești reduce semnificativ prezența ei în grădină.

Măcriș (Rumex Acetosella)

Caracteristici generale: Buruiană perenă cu frunza lată, dicotiledonată.

Descriere: Frunzele măcrișului sunt ascuțite, lamelare, iar florile sunt mici de culoare purpurie, au 3 petale și 3 sepale și se dezvoltă în ciorchini cu o inflorescență ramificată la vârful tulpinii. Poate să crească până la 1 m înălțime. Frunzele cresc alternativ și apar într-o rozetă bazală.

Înmulțire: Se înmulțește atât prin semințe, cât si vegetativ prin rădăcina care creează lăstari. Semințele sunt dispersate prin vânt și insecte.

Perioade de dezvoltare: Înflorește din martie până în la final de vară.

Mediul preferat: Preferă solurile acide, sărace în nutrienți, cu puțin azot și în apropierea apei. Crește în numeroase habitate, mai ales pe câmp și zone lucrate, păduri de stejar sau pin. Nu crește pe soluri calcaroase.

Combatere: Tunderea regulată a grădinii ține măcrișul sub control. Îndepărtarea lăstarilor îi încetinește sau chiar îi inhibă dezvoltarea, dar numai dacă se elimină cu tot cu rădăcină. Dacă rămân părți ale plantei pe sol se poate dezvolta din nou. Rădăcinile sale sunt foarte adânci, ajungând până la 1,5 m. Este eliminată și prin erbicidare selectivă cu dicamba sau un erbicid de contact cu glifosat, perioada optimă fiind finalul toamnei sau primăvara devreme.

Măcrișul iepurelui (Oxalis stricta)

Caracteristici generale: Buruiană perenă cu frunza lată din categoria dicotiledonatelor.

Descriere: Este asemănătoare cu trifoiul, cu frunze de unde verde deschis, iar florile sunt galbene, simple.

Înmulțire: Prin semințe și rădăcini.

Perioade de dezvoltare: Înflorește vara și toamna.

Mediul preferat: Apare în grădini și pe peluze însorite, dar și aflate la umbră. Îi place gazonul rar în care are loc să se dezvolte, mai ales dacă este udat des și superficial.

Combatere: Fertilizări corecte și regulate, alături de un regim sănătos de irigare și tundere sunt metode foarte bune de combatere a acestei buruieni. Se poate utiliza și mulci pentru a-i stopa dezvoltarea. Aerările și scarificările făcute la timp țin creșterea ei pe loc. Odată dezvoltată, se poate elimina și manual sau prin erbicidare postemergentă selectivă în primăvară sau în toamnă.

Meișor (Digitaria)

Caracteristici generale: Meișorul este o buruiană anuală monocotiledonată.

Descriere: Are tije ramificate, iar inflorescențele sunt formate din spice ramificate sub forma unor degete, de unde și denumirea Digitaria. Frunzele plantei sunt lamelare. Tijele sunt la început culcate la sol, netede. Pe măsură ce se dezvoltă devin ușor păroase la noduri. Floarea are forma unor spice uniflore, grupate, de lungimi diferite.

Înmulțire: Se înmulțește prin semințe.

Perioade de dezvoltare: Germinează la începutul verii, iar florile apar între lunile iulie și septembrie.

Mediul preferat: Se dezvoltă foarte bine în perioade caniculare și îi place tunsul regulat aproape de sol. Crește în soluri nisipoase, fără calciu, dar bogat în nutrienți.

Combatere: Irigările profunde și rare adâncesc rădăcinile gazonului și nu dă voie meișorului să se dezvolte în exces. Combaterea sa se face înainte de a face semințe, fie prin îndepărtare manuală a plantei din sol, fie cu erbicide totale ori selective, însă rezultatele nu vor fi imediate, meișorul fiind o buruiană greu de eliminat.

Mohor (Setaria viridis)

Caracteristici generale: Buruiană monocotiledonată anuală, invazivă în grădini și pe gazon, greu de eliminat. Este utilizată și ca plantă furajeră.

Descriere: Mohorul este o plantă cu frunzele ascuțite, inflorescența ramificată și cu flori galbene-ruginii sub formă de cilindru cu spiculețe mici și cu perișori lungi, care crește în culturile de păioase, de porumb și în grădini. Crește sub formă de tufă cu diferite înălțimi. Frunzele au în jur de 20 cm, sunt late, verde deschis, cu nervuri fine și o nervură centrală proeminentă.

Înmulțire: Se înmulțește rapid prin semințe, fiecare plantă având capacitatea de a produce 400-800 de semințe.

Perioade de dezvoltare: Germinează primăvara devreme, iar înflorirea are loc din iulie până în septembrie.

Mediul preferat: Se găsește în multe tipuri de habitat, de la mediul urban până la câmpii și grădini sau peluze cu gazon. Îi place căldura, seceta și solurile nutritive, mai ales combinațiile între soluri nisipoase și argiloase.

Combatere: Ca plantă anuală, mohorul se ține sub control prin îndesirea gazonului din tundere, supraînsămânțare atunci când este nevoie, iar semănarea devreme a gazonului la instalare. Fertilizarea solului contribuie la controlul buruienilor în mod indirect, îndesind gazonul. Erbicidele sistemice sunt eficiente într-o anumită măsura, dar mohorul poate să dezvolte imunitate la unele substanțe. Se recomandă aplicarea atunci când buruienile au 2-4 frunze, înainte de a ajunge la maturitate.

Obsiga secarei (Bromus)

Caracteristici generale: Buruiană anuală monocotiledonată, invazivă în grădini și culturi.

Descriere: Se ramifică în tufe și are inflorescențe sub formă de 10-15 spiculețe. Frunzele sunt verzi-gălbui și ating o lungime de 10-15 cm. Tulpinile sunt rigide, netede și cu perișori la noduri. Poate să atingă până la 1 m înălțime, dacă i se permite dezvoltarea.

Înmulțire: Se răspândește datorită semințelor, între 800 și 1600 de la fiecare plantă.

Perioade de dezvoltare: Germinează primăvara și toamna și înflorește de la finalul primăverii până toamna.

Mediul preferat: Îi plac solurile bogate în azot, argiloase.

Combatere: Se poate combate cu erbicide preemergente pentru distrugerea semințellor dacă este vorba despre un gazon matur, dar altfel se folosesc erbicide sistemice postemergente, preferabil când planta este încă tânără și are 3-5 frunze. Însă poate necesita mai multe aplicări.

Odos (Avena fatua)

Caracteristici generale: Buruiană monocotiledonată, anuală, similară cu ovăzul, motiv pentru care se mai numește și ovăz sălbatic. Este o specie de iarbă invazivă pentru culturi și grădini.

Descriere: Are aspect tipic de ovăz. Este un tip de iarbă verde cu tulpini goale, necontrolată crește între 30-120 cm. Are frunze lungi, plane și liniare, de culoare verde închis, o lățime de 1 cm și unele sunt dure la atingere datorită perișorilor de pe suprafață. Frunzele noi sunt rulate în sus. Teaca frunzelor este netedă sau ușor păroasă, mai ales la plantele tinere. Inflorescența odosului este o paniculă largă, deschisă, cu 2-3 flori cu aspect de spiculețe. Ramificațiile înflorite își schimbă unghiul la fiecare nod, cele mici fiind aproape în poziție orizontală.

Înmulțire: Se răspândește prin semințe, fiecare plantă având capacitatea să producă până la 1.000 de semințe.

Perioade de dezvoltare: Apare primăvara sau toamna și germinează chiar și la o adâncime de 20 cm în sol. Înflorește vara, din iunie până în august.

Mediul preferat: Invadează culturile de câmp și concurează cu plantele cultivate. Crește pe soluri grele, cu conținut ridicat de calciu, argiloase, umede și răcoroase.

Combatere: Cea mai bună metodă de a elimina odosul din grădină este prevenirea cu un erbicid preemergent care să acționeze asupra semințelor aflate în sol. Dacă această variantă nu mai este posibilă, un erbicid sistemic postemergent, selectiv, va ajuta, atât timp cât se aplică pe plantele tinere, în plină creștere și înainte de a produce semințe, imediat ce buruienile au fost depistate. Cultivarea solului ajută la controlul odosului și scade probabilitatea ca acesta să se dezvolte.

Pălămidă (Cirsium arvense)

Caracteristici generale: Buruiană perenă dicotiledonată foarte invazivă datorită numărului mare de semințe produse.

Descriere: Are rădăcini orizontale care dau naștere la lăstari deasupra solului. Tulpina este de 30-150 cm înălțime, verde, zveltă și ramificată. Frunzele sunt așezate alternativ, au contur alungit, margini spinoase. Fiecare tulpină poate să producă 1-5 flori de culoare violet.

Înmulțire: Se răspândește prin semințe și vegetativ din fragmente de rădăcini rămase în sol. Chiar și un fragment de 3 mm poate să producă o nouă plantă. Semințele, între 1.000 și 5.000 de la fiecare plantă, rămân viabile chiar și 20 de ani dacă sunt depozitate în sol. Semințele germinează la scurt timp după dispersie, între 2-4 zile, chiar la suprafața solului.

Perioade de dezvoltare: Germinația are loc atunci când planta este acoperită superficial de sol toamna și apare la suprafața solului primăvara. Pălămida înflorește vara. Crește greu la început și prezintă competiție scăzută mai ales la umbră.

Mediul preferat: Apare în zone arate și săpate, în culturi și grădini, unde semințele ies la suprafață și întâlnesc mediul favorabil germinării, cald și cu multă lumină. Concurează cu gazonul și plantele învecinate pentru resursele din sol. Prosperă în zone cu temperaturi moderate și lumină moderată, în special dacă are o cantitate suficientă de apă. Preferă un sol cu pH acid spre neutru.

Combatere: Tunderea regulată a gazonului ajută la controlul plantei, împiedicând florile să se dezvolte și semințele să se răspândească. Se pot utiliza erbicide sistemice postemergente cu spectru larg pe bază de dicamba sau sare DMA împotriva ei. Ajută la îndepărtarea ei și utilizarea erbicidelor totale sau ale celor preemergente aplicate înainte de instalarea gazonului.

Păpădie (Taraxacum officinale)

Caracteristici generale: Este cea mai răspândită plantă din grădini, dar este și dificil de eliminat. Buruiană perenă, face parte din categoria dicotiledonatelor cu frunză lată.

Descriere: Rădăcina păpădiei este centrală și groasă, similară unui morcov. Florile sunt galbene și se transformă într-un glob alb de semințe care sunt foarte ușor transportate de vânt. Crește o singură floare pe tulpină, iar frunzele sunt dințate, cu dinții orientați înspre centrul plantei.

Înmulțire: O floare produce suficiente semințe cât să umple grădina de păpădii, fiind transportate foarte ușor de vânt. Mai mult, semințele pot să fie transportate pe distanțe mari, așadar prezența lor este imposibil de prevenit în spații verzi deschise. Semințele rezistă mai multe sezoane înainte de germinare. Are și o capacitate foarte mare de refacere vegetativă, ceea ce face păpădia o buruiană foarte greu de eliminat din grădini.

Perioade de dezvoltare: Creșterea are loc primăvara și toamna, înflorește primăvara devreme. Semințele se răspândesc primăvara și toamna.

Mediul preferat: Crește pe pajiști și peluze aflate atât în soare, cât și la umbră, pe toate tipurile de sol.

Combatere: Se combate prin plivit, dar trebuie eliminată planta în totalitate, având capacitatea de a se reface din bucăți mici de rădăcină rămase în sol. Tratarea cu erbicid selectiv nu are mereu succes și necesită mai multe aplicări.

Pătlagină (Plantago major)

Caracteristici generale: Plantă perenă cu frunza lată, dicotiledonată. Se află în competiție cu gazonul și alte plante cultivate, având tendința de a sufoca vegetația învecinată.

Descriere: Are rădăcina groasă și adâncă, frunze late și plate, uneori ondulate, grupate în jurul unei rozete joase. Frunzele sunt în general netede, au suprafața cerată, iar nervurile sunt paralele cu marginile. Florile mici cu petale albicioase, grupate, sunt produse pe tulpinile neramificate care apar din rozetă. Aceste tulpini au o înălțime de 10-40 cm.

Înmulțire: Se înmulțește prin semințe și o singură plantă poate să producă 15.000 de semințe.

Perioade de dezvoltare: Crește primăvara și vara, la final de vară înflorește și semințele sunt răspândite din vară până în toamnă.

Mediul preferat: Apare pe gazonul rar și pe soluri umede, chiar saline. Se găsește în multe tipuri de climat, zone urbanizate, grădini, iar specia este bine adaptată la tunderi regulate, soluri fertilizate și pajiști agricole.

Combatere: Are un sistem de apărare foarte eficient prin capacitatea de retragere în rădăcină în perioada iernii sau atunci când este tratată cu erbicid. Se combate mai degrabă prin fertilizare sau plivit. Rădăcina trebuie scoasă cu totul din sol, dar se pot aplica (în mod repetat) și erbicide postemergente selective, sare DMA.

Pir târâtor (Agropyron repens)

Caracteristici generale: Una dintre cele mai des întâlnite buruieni, pirul târâtor este o plantă perenă monocotiledonată cu frunze lamelare.

Descriere: Este o plantă joasă cu rizomi albi subterani și târâtori. Inflorescența este sub formă de spic, similară grâului, și apare deasupra ciorchinilor subțiri de frunze ierboase. Este dispusă pe două rânduri lungi. Față de firele de gazon, frunzele pirului sunt mai late, iar lamele sale se simt aspre la atingere.

Înmulțire: Se răspândește prin semințe și rizomi, rădăcini subterane lungi și cu numeroase ramificații, acestea reușind să pătrundă până la adâncimi de 1 m.

Perioade de dezvoltare: Creșterea are loc primăvara și vara. Înflorește de la mijlocul primăverii până vara, în special din iunie până în august, iar semințele sunt eliberate din primăvară până în toamnă. Germinează primăvara sau toamna, iar plantele sunt capabile să producă mai multe semințe pe sezon. Rizomii se dezvoltă primăvara și toamna, atunci când temperaturile sunt mai reci și planta se bucură de precipitații.

Mediul preferat: Se găsește în orice sol, dar le preferă în special pe cele nisipoase și moi, fertile și bogate în nutrienți. S-a adaptat bine pe soluri umede din climate reci și temperate. Tolerează parțial umbra, dar preferă soarele. Apare în păduri, margini de drum, câmpuri agricole, în grădini, curți și zone lucrate. Apare des și pe solul compactat.

Combatere: Este o buruiană atât de dificil de eliminat, încât prevenirea sa este deosebit de importantă. Eliminarea manuală nu are efecte pentru că rădăcina pirului este foarte adâncă și din cea mai mică bucată rămasă el va reveni pe gazon. Are tendința foarte puternică de a se rupe ușor atunci când este scoasă din sol. Se combate folosind un erbicid sistemic total cu substanța activă glifosat, care poate necesita aplicări multiple, dar va distruge și restul vegetației. Săparea solului din august până iarna ajută la controlul său, dar afectează și gazonul. Tunderea regulată reduce vigoarea pirului, mai ales în perioadele de creștere activă din primăvară și toamnă. Lăsat să crească, acesta are ocazia să facă semințe pe care le împrăștie pentru a se înmulți.

Susai (Sonchus arvensis)

Caracteristici generale: Buruiană perenă, dicotiledonată, invazivă pe câmpuri și persistentă în curți și grădini.

Descriere: Se dezvoltă puternic, prin rădăcini îngroșate. Lăstarii înfloriți sunt verticali, iar tulpinile se ramifică. Frunzele au margini crestate, ușor spinoase, cu diferențiere între frunzele superioare și cele inferioare. Produce flori galbene care atrag insectele. Capul de floare are raze sub formă de curea sau bandă subțire care pot să aibă perișori la capăt.

Înmulțire: Are capacitatea de înmulțire vegetativă.

Perioade de dezvoltare: Înflorește din iulie până în octombrie, iar semințele se maturizează din august până în octombrie.

Mediul preferat: Apare pe terenuri arabile, grădini, zone cu deșeuri, șanțuri. Evită solurile acide și pe cele uscate, dar poate să apară pe majoritatea tipurilor de sol, inclusiv cele saline. Preferă solurile minerale, de preferință argiloase și bogate în humus. Prosperă într-un mediu cu mult potasiu și azot.

Combatere: Dacă are competiție, susaiul nu are suficient loc pentru dezvoltarea rădăcinilor, mai ales la temperaturi înalte. Tunderea gazonului și a plantelor furajere limitează considerabil creșterea acestei plante. Ținând cont de sistemul de rădăcini, un erbicid sistemic postemergent pe bază de sare DMA sau dicamba este eficient pentru combaterea susaiului.

Traista ciobanului (Capsella bursa-pastoris)

Caracteristici generale: Buruiana dicotiledonată anuală sau uneori bienală, cunoscută și ca plantă medicinală.

Descriere: Are tulpini verticale de până la 20 cm înălțime, drepte, solitare sau ramificate de la bază. Ramurile se întind pe toată lungimea tulpinii, au culoarea verde pal, sunt striate și ușor păroase sau chiar netede. Rădăcina este centrală cu ramificații ce se dezvoltă din ea. Frunzele bazale sunt dințate, lanceolate și cresc sub formă de rozetă din care se dezvoltă planta. Frunzele tulpinii superioare sunt de dimensiuni mai mici, alternate pe tulpină. Florile sunt albe și mici, simetrice radial cu 4 petale și 6 stamine, sunt dispuse în raceme rare. Semințele se află în capsulele sub formă de inimă sau traistă, de la care îi vine numele. Sunt atașate la vârful ramurilor și produc un compus vâscos atunci când sunt ude, lipicios pentru insecte.

Înmulțire: Se reproduce în totalitate prin semințe și germinează rapid.

Perioade de dezvoltare: Florile apar aproape pe tot parcursul anului, din primăvară până toamna. Poate să apară în grădină oricând se fac lucrări, germinația având loc atunci când semințele întâlnesc condiții de viață favorabile precum umiditate și lumină, deși au tendința de a germina foarte mult toamna.

Mediul preferat: Se găsește în grădini, pe gazon, pe câmp și pajiști, în zone în care solul nu este foarte uscat și se bucură de soare din plin. Crește pe toate tipurile de sol și se adaptează ușor la mediu.

Combatere: Se controlează prin plivire, fie tundere regulată în perioadele de creștere, fie prin smulgerea plantei cu tot cu rădăcină. Se pot folosi erbicide preemergente pentru a opri dezvoltarea semințelor, dar și postemergente cu spectru larg, pentru buruieni cu frunza lată.

Trifoi (Trifolium repens)

Caracteristici generale: Plantă perenă cu frunza lată, dicotiledonată. Elimină azot în sol, având și rol de fertilizare parțială pentru gazon, motiv pentru care unii îl preferă în grădină.

Descriere: Este o plantă joasă ce formează un adevărat covor în grădină, frunze trilobate în jurul unei flori albe și rădăcini adânci.

Înmulțire: Trifoiul se răspândește cu o rapiditate mare prin semințe și stoloni.

Perioade de dezvoltare: Crește tot anul, din primăvară până toamna. Înflorește primăvara târziu, iar semințele se formează vara.

Mediul preferat: Prosperă în soluri mai puțin fertile și umiditate excesivă. Crește în grădini însorite care sunt parțial în umbră.

Combatere: Se previne prin irigarea corectă a gazonului și prin evitarea fertilizanților care conțin exces de fosfor. Se pot aplica erbicide postemergente selective pentru a-i încetini dezvoltarea, iar împreună cu tunderi regulate și plivit poate fi eliminat din gazon.

Trifoi mărunt (Medicago lupulina)

Caracteristici generale: Buruiană anuală cu frunze late, face parte din categoria de plante dicotiledonate.

Descriere: Crește jos și grupat în gazon. Este similar cu trifoiul, dar florile trifoiului mărunt sunt mici și galbene. La maturitate, planta poate să ajungă până la 80 cm înălțime dacă i se permite creșterea, are tulpini fine și plane la început, apoi devenind verticale. Frunzele sunt compuse fiecare cu trei părți ovale, pe un pețiol scurt, cel central având un pețiol mai lung. Frunzele au perișori, sunt dințate către vârf și se termină într-un punct scurt.

Înmulțire: Prin semințe și stoloni, crește din rădăcini rămase în sol.

Perioade de dezvoltare: Crește activ tot anul, dar înflorește din aprilie până în august, după care își împrăștie semințele până în septembrie.

Mediul preferat: Poate să apară în zone însorite, pe soluri compactate, sărace în nutrienți și cu un nivel ridicat de fosfor. Îi plac solurile acide și cele calcaroase.

Combatere: Metodele de eliminare sunt aerarea, scarificarea, plivitul sau erbicidarea postemergentă selectivă cu dicamba sau sare DMA. Se descurajează prezența trifoiului mărunt prin irigări regulate și fertilizare a solului.

Troscot (Polygonum Aviculare)

Caracteristici generale: Buruiană cu frunza lată anuală, în unele cazuri perenă, dicotiledonată. Este folosită și ca plantă medicinală.

Descriere: Crește la nivelul solului și poate fi recunoscută după aspectul de covor pe care îl capătă odată cu dezvoltarea. Buruiana se întinde circular în jurul unei singure rădăcini adânci și voluminoase, iar florile sale sunt alb-roz sau verzui, mici, grupate în spice și dispuse alternativ de-a lungul tijelor. Are frunze mici, de formă eliptică. Tulpinile troscotului sunt ramificate și dispersate pe suprafața solului, acoperite de frunze până la vârf.

Înmulțire: Reproducerea se face prin semințe care își păstrează proprietățile germinative timp îndelungat, chiar 50 de ani.

Perioade de dezvoltare: Germinează și înflorește din mai până în septembrie.

Mediul preferat: Solurile compactate și condițiile de secetă îi plac, dar se va dezvolta foarte bine dacă primește apă, cât timp nu e în exces pentru propriile nevoi. Preferă solurile argiloase și pe cele nisipoase, dar va crește până la urmă oriunde. Crește atât în zone necultivate cât și în culturi, la margini de drumuri, pe poteci, în șanțuri, în grădini și printre pietrele de pavaj.

Combatere: Este o buruiană dificil de scos din sol din cauza rădăcinii, dar se poate aplica și un erbicid selectiv pe bază de dicamba, sare DMA, bentazon, tritosulfuron sau florasulam. Se previne printr-un gazon întreținut corect care, fiind suficient de des, va sufoca troscotul înainte să aibă ocazia să crească.

Urda vacii (Lepidium draba)

Caracteristici generale: Este o plantă perenă dicotiledonată, foarte invazivă și persistentă în grădini și pe pășuni. O singură plantă se poate răspândi pe o suprafață de 3,6 m în diametru într-un singur an.

Descriere: Crește până la o înălțime de 0.5 m. Tulpina se ramifică în partea superioară, unde se dezvoltă grupări de flori albe. Are frunze superioare verzi-cenușii, moi la atingere, cu perișori și sub formă de inimă. Frunzele inferioare tind să aibă mai mulți perișori față de cele superioare. Frunzele superioare se prind de tulpina plantei. Florile sunt albe, cu patru petale care se dezvoltă în ciorchini la vârful tulpinii. Fructele sunt păstăi în formă de inimă, pline cu semințe.

Înmulțire: Produce cantități mari de semințe, între 1.000 și 5.000 din fiecare plantă. Se răspândește și se regenerează vegetativ prin muguri, datorită unui sistem radicular extins. Fragmente din rădăcină pot crea noi plante pe tot parcursul sezonului verde. Se răspândește prin apă, animale și vânt.

Perioade de dezvoltare: Înflorirea are loc de la începutul primăverii până la începutul verii, între lunile mai-iulie, iar semințele ating maturitatea o lună mai târziu. Începe să germineze de îndată ce solul nu mai îngheață, dar optim este între 20-30°C.

Mediul preferat: Invadează pășuni, pajiști și păduri deschise. Apare la margini de drum, parcuri cultivate și zone pustii, nelucrate. Se întâlnește la o varietate de altitudini și niveluri de umiditate, dar îi place o zonă bine irigată. Urda vacii este prezentă pe toate tipurile de sol, deși le preferă pe cele alcaline și spre neutre. Poate să germineze chiar și în soluri saline, dar în acest caz rădăcinile vor avea dimensiuni reduse. Crește în spațiu deschis, în zone fără multă umbră.

Combatere: Trei sferturi din întreaga biomasă a plantei se află sub sol, așadar este o buruiană extrem de dificil de combătut și plivitul nu este o metodă care să funcționeze în acest caz. Tunderea grădinii poate să reducă producția de semințe, dar nu împiedică răspândirea rădăcinilor subterane ori germinarea semințelor aflate deja în sol. Se recomandă săparea terenului atunci când planta atinge apogeul creșterii, în lunile august-septembrie, și aplicarea unui erbicid total pe bază de glifosat în luna februarie. Aratul ori săpatul pământului împreună cu cultivarea intensă ajută la combaterea acestei buruieni. Se mai pot folosi și erbicide cu sare DMA, dicamba sau bromoxinil, dar acestea trebuie aplicate timp de 3 ani, în stadiul incipient de înflorire sau toamna târziu.

Ventrilică (Veronica officinalis)

Caracteristici generale: Plantă perenă din clasa dicotiledonatelor, folosită și ca plantă medicinală.

Descriere: Ventrilica are tulpini păroase de 10-15 cm și acoperă pământul în rogojini, cu lăstari scurți verticali care fac flori de culoare albastru-violet, grupate sub formă de tub. Frunzele eliptice sunt păroase și moi, lobate sau ușor crestate pe marigini, neseparate, și cresc opuse, câte două frunze pe nod de-a lungul tulpinii.

Înmulțire: Se răspândește din semințele care ies din fructele coapte și deschise.

Perioade de dezvoltare: Germinează la temperaturi cuprinse între 15-25°C, deși poate începe dezvoltarea mai devreme. Înflorește din mai până în august.

Mediul preferat: Îi plac zonele deschise și crește pe câmpuri, pajiști și în grădini. Îi plac solurile uscate, bine drenate.

Combatere: Tunderea regulată a gazonului poate să țină ventrilica sub control, mai ales dacă nu este lăsată să dezvolte flori cu semințe. Pentru eradicarea sa din grădină se pot utiliza erbicide sistemice postemergente, dar și cele preemergente vor avea efectul dorit.

Violetă sălbatică (Viola canina)

Caracteristici generale: Buruiană perenă dicotiledonată cu frunză lată, rudă cu toporașii, însă fără miros.

Descriere: Are flori mici albastre sau violacee și frunze sub formă de inimă, iar planta nu crește prea mult în înălțime, ci mai degrabă pe orizontală. Este o floare decorativă, dar capacitatea sa de înmulțire o face să fie considerată și buruiană. Se dezvoltă sub formă de tufă, cu tulpină abundent ramificată.

Înmulțire: Crește în grădini și pe peluze umbrite, în zone uscate, dealuri, pajiști, păduri, zone de coastă, versanți și pășuni și se înmulțește prin semințe, stoloni și rizomi.

Perioade de dezvoltare: Apare primăvara, înflorește primăvara târziu, între lunile mai-iunie, apoi se retrage în sol la venirea căldurii.

Mediul preferat: Toate tipurile de sol, pH între 6 și 7,5, zonele umbrite.

Combatere: Din cauza metodelor de înmulțire a plantei, scoaterea sa din sol nu e neapărat o metodă foarte eficientă. Dacă este depistată repede, ea poate să fie smulsă din sol imediat după irigare, pentru că e încă tânără și mai puțin dezvoltată. Însă, dacă rămâne un segment mic de rădăcină, ea va reapărea pe gazon. Se poate folosi mulci pentru prevenirea sa, iar odată apărută pe gazon și ajunsă la maturitate se poate aplica un erbicid postemergent selectiv toamna sau primăvara. Ajută la combaterea sa și aerarea și scarificarea gazonului.

Volbură (Convolvulus arvensis)

Caracteristici generale: Buruiană persistentă dicotiledonată, perenă, aflată în strânsă competiție pentru resurse cu plantele cultivate, datorită sistemului adânc și extins de rădăcini.

Descriere: Volbura are flori albe sau roz-violet și sunt formate din 5 petale care creează un o formă de trompetă. Frunzele pot să varieze ca aspect, dar în general au forma unui vârf de săgeată și lobate la bază. Tulpina acestei buruieni este ca o viță care se răspândește de-a lungul solului sau se agață pe orice întâlnește în cale. Tulpinile formează rogojini dense și încâlcite. Rădăcinile sunt de culoare albă și cea primară poate pătrunde foarte adânc în sol.

Înmulțire: Se răspândește prin semințe care cad în apropiere de planta mamă. Stratul dur al semințelor le ajută să rămână viabile peste 20 de ani, dar și în stomacul animalelor care le ajută să se răspândească la distanțe mari. Mugurii aflați de-a lungul rădăcinilor laterale dau naștere rizomilor și creează un sistem extins de rădăcini și rizomi. Atunci când rizomii ajung la suprafața solului, ei stabilesc coroane noi capabile să genereze plante independente.

Perioade de dezvoltare: Rădăcinile și rizomii se dezvoltă la începutul primăverii, iar tulpinile ies din coroanele radiculare la începutul lunii mai. Volbura înflorește începând cu luna iunie, iar atât timp cât are parte de condiții favorabile continuă înflorirea până toamna. O floare individuală persistă doar o zi, începând expansiunea și producția de nectar dimineața devreme. Deși apogeul perioadei de germinație este la finalul primăverii, dacă planta are umiditate adecvată semințele sale vor continua să germineze pe tot parcursul sezonului de creștere.

Mediul preferat: Volbura crește pe câmpuri cultivate, pășuni, în grădini și pe peluze, fără să se ferească de margini de drum sau căi ferate. Poate supraviețui perioade lungi în condiții de secetă. Îi plac solurile fertile, bogate în substanțe nutritive, în general uscate. Cu toate acestea, se poate întâlni și pe soluri pietroase și sărace.

Combatere: Tunderea gazonului nu va reduce dezvoltarea volburii, dar va reduce producția de semințe dacă este realizată înainte de înflorire. Cultivarea altor plante și a gazonului în stadiul de înflorire a buruienii, când rezervele de carbohidrați și de azot din plantă sunt cele mai mici, este un moment eficient pentru suprimarea volburii. Erbicidele încetinesc dezvoltarea, dar cea mai bună metodă de combatere este introducerea unor plante competitive. Erbicidele sistemice postemergente pe bază de dicamba sau sare DMA se pot aplica în faza de creștere a plantei, cât încă este tânără.

Înainte de a folosi erbicide pe gazon pentru combaterea buruienilor, verifică întotdeauna dacă nu sunt și alte metode de eliminare a acestora. Mai mult, nu aplica erbicide pe un gazon foarte tânăr, căci altfel riști să provoci pagube și asupra lui. Este recomandat să apelezi la astfel de substanțe mai ales atunci când ai o suprafață întinsă care a fost invadată de buruieni, iar extragerea manuală nu este o opțiune eficientă, pe un gazon deja matur. Când vine vorba de controlul buruienilor, momentul în care alegi să lupți împotriva lor poate determina rata finală de succes.

Tu cu ce fel de buruieni te confrunți? Scrie-ne la social@gazonul.ro sau într-un mesaj și trimite-ne o poza cu buruienile din grădina ta. Spune-ne cum ai încercat până acum să le combați și noi te vom ajuta cu sfaturi și recomandări.