Beneficiile cosirii regulate a gazonului
Alături de irigare și fertilizare, tunderea gazonului completează lista cu lucrările cheie de întreținere a gazonului, pe care va trebui să le efectuezi cu regularitate. Cosirea gazonului este un procedeu indispensabil, esențial pentru un gazon aspectuos, dens, compus din plante puternice, care dobândesc capacitatea de a face față condițiilor de mediu nefavorabile, bolilor și dăunătorilor.
Într-adevăr, nu este ușor să stăpânești procedeul de tundere a gazonului, dar nici imposibil, chiar dacă în momentul de față ești novice. Îți va fi de folos articolul dedicat procedeului de tundere , la care ai oricând acces pe blogul nostru, dar și video-ul de mai jos, pentru a-ți însuși sau corecta tehnica de tundere și pentru a deveni din ce în ce mai bun în întreținerea gazonului.
ASPECTUL ÎNGRIJIT
Care sunt gusturile tale în materie de gazon: ce tip de plante preferi? Analizează condițiile de mediu și selectează corect: alegerea tipului de semințe în acord cu specificul zonei și condițiilor din grădină contribuie la obținerea aspectului dorit.
Indiferent care sunt așteptările tale în ceea ce privește aspectul general al gazonului, știm că îți dorești un gazon uniform, de un verde plăcut: poți obține atât uniformitatea, cât și culoarea sănătoasă, cât timp efectuezi și ajustezi corespunzător procedeul de tundere a gazonului.
CREȘTEREA UNIFORMĂ
Dacă nu știai, ori de câte ori amâni tunderea gazonului, firele de iarbă au tendința de a crește inegal, ceea ce, în timp, ar putea afecta vizibil suprafața gazonului – porțiuni rărite, zone moarte – pe care îți va fi greu să le remediezi.
Creșterea inegală a firelor de iarbă care alcătuiesc gazonul poate avea mai multe cauze (procesul natural de maturizare a gazonului, drenajul necorespunzător), însă vestea bună este că poți controla acest fenomen prin tunderea regulată.
De reținut! Consecvența tunderii gazonului îți va face munca mai ușoară: cât timp gazonul este tuns corect, la intervalele stabilite, îți va fi mai ușor să păstrezi lungimea optimă. Fii eficient și realizează la timp lucrările de întreținere: fiecare sesiune de tundere a gazonului pe care o vei amâna înseamnă mai mult de lucru data viitoare.
UN GAZON SĂNĂTOS
Dincolo de aspectul plăcut pe care îl dobândește atunci când îl tunzi constant, cosirea regulată înseamnă un gazon sănătos. Iar acest beneficiu ar trebui să reprezinte însăși motivația ta de a respecta programul de tundere: plantele sănătoase au și un aspect plăcut.
Așadar, obiectivul principal al adoptării și respectării unui regim corect de îngrijire este obținerea unui gazon sănătos. Plantele sănătoase au capacitatea de a-și prelua nutrimentele necesare pentru a crește și pentru a se înmulți, putând face față bolilor, dăunătorilor și condițiilor de mediu extreme.
NUTRIȚIA OPTIMĂ A PLANTELOR
Gazonul cosit regulat permite gazonului să își preia necesarul de nutrimente, apă și energia solară, contribuind și la fotosinteză, proces prin intermediul căruia plantele își asigură hrana, dezvoltarea și înmulțirea.
PREVENIREA APARIȚIEI ȘI EXTINDERII BURUIENILOR
Tunderea corectă susține dezvoltarea gazonului, plantele devenind mai puternice, fapt care va preveni apariția buruienilor sau extinderea lor, după caz. Cosirea la înălțimea potrivită asigură dezvoltarea optimă, îndesirea gazonului, ceea ce nu va permite buruienilor să crească și să se răspândească.
LIMITEAZĂ EFECTELE NEGATIVE ALE BOLILOR ȘI ÎNDEPĂRTEAZĂ DĂUNĂTORII
Ultimul lucru pe care ți-l dorești este să ai de-a face cu bolile și dăunătorii gazonului. Vei învăța faptul că respectarea lucrărilor de întreținere contribuie la menținerea unui echilibru: gazonul cosit regulat nu este la fel de predispus la apariția bolilor și dăunătorilor specifici.
În orice caz, chiar dacă ai grijă de gazon, te poți confrunta cu boli și dăunători, situație în care te este important să te documentezi pentru a acționa contra lor, înainte de a cauza daune ireversibile.
RECUPERARE RAPIDĂ DUPĂ BOLI SAU DĂUNĂTORI
Atunci când a fost afectat de boli sau dăunători, un gazon sănătos are capacitatea de a se reface mai rapid, comparativ cu unul care prezenta în prealabil anumite probleme. Așadar, cu cât este mai bine îngrijit, implicit tuns frecvent, cu atât va dispune de resursele necesare pentru a lupta și, mai apoi, pentru a se recupera după boli și dăunători.
O GRĂDINĂ ÎNGRIJITĂ
Oricare ar fi dimensiunea curții sau grădinii de care te ocupi, când respecți regimul de mentenanță stabilit, e garantat că te vei bucura de un spațiu îngrijit, ușor de organizat.
Spre exemplu, un gazon tuns cu regularitate în sezonul cald va face irigarea eficientă, limitează apariția insectelor, iar pe timp de toamnă, face mai ușoară colectarea frunzelor uscate și a altor resturi vegetale, procesul de mentenanță devenind astfel mai plăcut.
Printre beneficiile pe termen lung ale cosirii regulate se numără și obținerea unui gazon alcătuit din cele mai puternice plante. Tunderea reprezintă și un moment stresant pentru gazon, dar îl și forțează către dezvoltarea și creșterea optimă. După cosire, plantele care rezistă și se dezvoltă sunt și cele mai puternice, cele cu atribute mai slabe încetează să mai crească.
De asemenea, îngrijirea optimă a gazonului contribuie la reducerea disconfortului persoanelor alergice – cu cât este mai mare iarba, cu atât poate conține polen și alți alergeni specifici.
Informează-te cu privire la soiurile de plante din care este compus gazonul tău, pentru a-l îngriji corespunzător: respectă întotdeauna lungimea de tuns recomandată,
Regimul de tundere efectuat corect este influențat și de mașina de tuns utilizată - alege o cositoare gazon adecvată necesităților reale de utilizare - suprafața terenului, cât de supus la stres este gazonul.
Este important ca, indiferent de tipul de mașină de tuns iarba utilizat (trimmer, robot de tuns iarba, motocasă), să nu uiți de mentenanța acesteia - curățarea după utilizare pentru a preveni sedimentarea resturilor vegetale, alimentarea cu combustibil și completarea/schimbarea uleiului, ascuțirea lamelor. Citește aici despre consecințele tunderii cu o cositoare cu lame neascuțite, dar și de ce este important să te ocupi periodic de întreținerea echipamentelor de întreținere.
Care este experiența ta cu tunderea gazonului: reprezintă cosirea un moment de relaxare sau unul stresant? Crezi că mai ai ceva de îmbunătățit din punct de vedere tehnic?
Poți comunica în timp real cu noi și cu alți iubitori de gazon, prin înscrierea în grupul Gazonul, de unde te poți inspira pentru îngrijirea și decorul grădinii, dar mai ales, unde poți cere o opinie, atunci când te confrunți cu o problemă - boală, dăunători, aspect modificat al gazonului.
Suntem prezenți și pe Instagram și Facebook, iar pe canalul nostru YouTube postăm constant conținut video util pentru a-ți îmbunătăți ritualul de îngrijire a gazonului.