Tunderea unui gazon ud: Cum să tunzi gazonul după ploaie?
Dacă ai instalat un gazon în grădină de ceva timp, știi deja că gazonul se tunde doar atunci când e uscat și niciodată mai mult de o treime din lungimea sa. Dacă vrei să te asiguri că procedezi corect, avem pentru tine un ghid complet de tundere a gazonului din care vei afla tot ce trebuie să știi pentru un tuns corect.
În acest articol vom aborda tunderea gazonului dintr-o altă perspectivă. Dacă ești nevoit să încalci regulile, atunci e nevoie să știi cum să le încalci corect și în siguranță. Așadar, vei afla cum poți să tunzi un gazon ud după ploaie, dar înainte de toate îți prezentăm și motivele pentru care îți recomandăm să nu faci acest lucru.
Știm că există perioade în care ploile par că nu se mai opresc, în timp ce gazonul continuă să crească și să crească. Astfel de perioade au ca rezultat rărirea gazonului. De ce? El oricum se dezvoltă într-un fel sau altul. Dacă îl tunzi în mod regulat, creșterea în înălțime este blocată, așa că iarba se adaptează și crește pe lățime, dezvoltând noi lăstari și fire care îndesesc gazonul și îți înfrumusețează grădina într-un mod fantastic. În mod contrar, firele lăsate să crească libere, așa cum se întâmplă și când plouă zile la rând, au ocazia să atingă înălțimi la care doar visau, iar în această situație nu mai sunt motivate să creeze fire noi, învecinate.
Cu toate că tunderea gazonului în mod regulat este una dintre activitățile cele mai frecvente de întreținere, un context în care trebuie să eviți tunderea sa este umiditatea excesivă. Tunderea gazonului ud nu este o idee bună, fie că e vorba despre ploi sau chiar despre irigațiile pe care le faci în mod regulat. Chiar și tunderea unei peluze pe care încă se află roua de dimineață poate fi o greșeală pentru menținerea unei grădini sănătoase.
Motive pentru care îți recomandăm să nu tunzi gazonul după ploaie:
- Firele de iarbă trebuie să stea perpendicular pe sol, în poziție verticală, astfel încât mașina de tuns să le poate tăia cu precizie. Firele ude sunt mai grele, motiv pentru care se apleacă spre sol. Tunderea în această situație duce la o peluză inegal tunsă, respectiv neuniformă.
- Tăierea gazonului ud este mai degrabă o sfâșiere și nu o tăiere precisă. Poți depista acest efect prin prezența firelor de iarbă franjurate. Această franjurare alăturată unui mediu umed deschide oportunități pentru instalarea fungilor.
- Umiditatea de pe gazon împiedică adunarea totală a ierbii tăiate și prin urmare o cantitate mai mare (decât de obicei) rămâne depozitată pe sol. În acest caz se pot dezvolta infecții fungice sau boli ale gazonului (petele maronii). Chiar și iarba rămasă pe mașina de tuns, lipită și lăsată acolo în urma tunderii, poate să dezvolte mucegai care se transmite gazonului la următoarea tundere.
- Călcarea și manevrele pe care le faci cu mașina de tuns iarba pot să îi facă rău gazonului. Roțile pot forma șanțuri în sol, afectând iarba în mod direct, dar contribuie și la o compactarea a solului, care vine cu propriile daune în timp.
- Umiditatea nu îi face bine nici mașinii de tuns iarba. Pe de-o parte, elementele metalice pot să ruginească. Pe de altă parte, efortul necesar pentru tunderea pe ud este mult mai mare pentru mașină pentru că firele umede să adună pe lame și le îngreunează.
- Procedura nu prezintă siguranță. Dacă folosești o mașină de tuns electrică, știi deja că apa și electricitatea nu sunt compatibile în condiții de siguranță. Există și posibilitatea să aluneci pe gazonul ud și să te rănești. Poți să îți imaginezi singur ce se întâmplă dacă alături o mașină de tuns performantă unei persoane care a alunecat și a pierdut controlul acesteia.
- E mai mult de lucru pentru că nu vei fi mulțumit de aspectul gazonului în urma acestei tunderi, iar impulsul natural va fi să îl tunzi iar la prima ocazie, ceea ce stresează gazonul și mai mult. Va trebui și să cureți bine de tot mașina de tuns pentru a nu lăsă iarba lipită de ea să rămână și să dezvolte fungi.
Dar ce poți să faci când ai de-a face cu un sezon ploios și regula tunderii gazonului uscat devine un risc?
Dacă pe sol sunt bălți, te scufunzi în iarbă sau dacă se adună apă în jurul pantofilor atunci când calci pe iarbă, intrarea pe gazon cu mașina de tuns nu este o opțiune. Iar dacă această situație se prelungește, probabil te vei confrunta cu probleme mai mari decât tunderea gazonului. În schimb, dacă solul este totuși ferm și nu calci în bălți, există câteva ajustări pe care poți să le faci pentru a tunde iarba udă după ploaie.
- Nu tunde gazonul dacă afară plouă. Dacă ploaia s-a oprit pentru un interval și prognoza meteo continuă să anunțe ploi, atunci poți încerca să tunzi iarba.
- Dacă folosești o mașină de tuns cu benzină, adaugă un stabilizator împotriva umidității.
- Poți să aplici o soluție lubrifiantă pe mașina de tuns pentru a o proteja de umiditate și pentru a face curățarea mai ușoară la final. Chiar și în condiții normale, mașinile de tuns iarba sunt acoperite cu un strat de vopsea hidrofobă și nu ar trebui să ai mari probleme la curățarea acesteia.
- ASCUTE bine de tot lamele mașinii. Indiferent de când le-ai ascuțit ultima dată.
- Cu ajutorul unui furtun pe care să îl treci peste suprafața gazonului (paralel pe sol) poți să mai elimini din apa care se află pe firele de iarbă. Astfel, gazonul se va usca mai repede, dar ai și opțiunea să îl tunzi imediat dacă preconizezi noi precipitații.
- Ajustează înălțimea mașinii mai sus decât de obicei. Privește acest procedeu ca fiind un tuns din vârfuri. Mașina de tuns nu va reuși să taie firele de iarbă în mod egal, ele nefiind în poziție verticală, iar pentru a ajunge la cele aplecate către sol, efortul depus de ea va fi mult mai mare, deci și șansele de defecțiuni cresc. E suficient dacă în aceste condiții lași iarba mai înaltă decât de obicei, chiar în jur de 7-10 cm, cu condiția ca mai târziu să nu tunzi mai mult de o treime pentru a reveni la înălțimea standard.
- În timpul tunderii nu te grăbi, mergi mai încet decât de obicei (jumătate din viteza obișnuită).
- Mișcă-te prin curte la intervale de jumătate de măsură. Dacă de obicei tunzi o lățime de mașină și la întoarcere tunzi o altă lățime de mașină, în cazul tunderii gazonului ud, la întoarcere tunde o jumătate de lățime (suprapune jumătate din lățimea mașinii pe gazonul deja tuns) pentru a reduce volumul de iarbă tăiată odată.
- Nu uita că e posibil ca mașina să se blocheze din cauza acumulării de iarbă. Pentru deblocare oprește mașina și abia apoi rezolvă problema.
- Nu aduna iarba tăiată în sacul de colectare al mașinii, dacă acesta este prezent, ci asigură-te că toată iarba este dată la o parte în timpul tunderii. Astfel, nu vei avea de-a face cu golirea unui sac ce a colectat iarbă udă.
- La finalul operațiunii adună toată iarba cu o greblă și nu o lăsa să staționeze pe gazon.
- După ce ai oprit alimentarea de la curent, curăță mașina de tuns de toată iarba care s-a lipit pe ea, cu atenție și la roți. Va trebui în această situație să cureți și filtrele de aer ale mașinii.
- Dacă ploile continuă și te vezi nevoit să repeți procesul, continuă să tunzi la o treaptă mai înaltă și cel mult de 2 ori într-o săptămână.
După cum vezi, există anumite ajustări pe care le poți face dacă ești nevoit să tunzi un gazon ud, mai ales în perioadele cu ploi abundente. Sub nici o formă nu recomandăm să încerci această procedură după irigațiile regulate pe care le faci în grădină, atât din cauza rezultatului nesatisfăcător pe care îl vei obține, dar și pentru că implică o muncă mult mai intensă. Gazonul e acolo pentru a-ți oferi momente frumoase, iar grija pe care o ai față de el va fi răsplătită cu relaxare în natura creată de tine. Tunde gazonul ud doar în urma ploilor, când amânarea devine mai degrabă un risc.
Ai încercat până acum această procedură? Spune-ne care a fost experiența ta! Intră în grupul Gazonul și împărtășește experiența ta cu noi sau scrie-ne direct la social@gazonul.ro.